joi, 30 octombrie 2008

Cum am ramas fara permis...

Dimineata zilei de 10 octombrie, ora 6.50. Intersectie. Strada Complexului, fara prioritate cu strada Dristorului. Prioritara si cu o singura banda pe sens. Eu, pe Complexului. Ma opresc regulamentar, ca sa intru pe Dristorului, spre stanga. Cel din stanga opreste si ma lasa sa ies. Cel din dreapta opreste si el. Oameni civilizati si politicosi, desi e prima ora si trafic infernal. Eu ies la stanga, le multumesc printr-o ridicare simpla de mana si ma asez in spatele ultimei masini de la semafor, parcurgand astfel aproximativ 8 metri de la intersectie, pe Dristorului. Deodata simt masina miscandu-se usor. Ce s-a intamplat? Un pinguin cu un Logan (nu are importanta marca si modelul aici) incercase sa depaseasca prin dreapta pe toata lumea din coloana de la semafor si s-a poticnit de mine care eram usor iesit din coloana cu dreapta fata deoarece la semaforul la care tocmai ma asezasem si care era 20 metri mai in fata urma sa fac dreapta pe Bulevardul Camil Ressu. Pinguin care mai acroseaza cu dreapta lui si un alt Logan albastru parcat acolo in "spic", jumatate pe trotuar. Defapt el nu avusese loc sa treaca printre mine si Loganul albastru parcat si ne-a acrosat pe amandoi. Pagube materiale acum. Eu la Passat bara fata dreapta zgariata pe vreo 10cm patrati si foarte putin coltul aripii dinspre far. El la Logan: Pasajele aripilor fata "indreptate", capac janta stanga spart in janta mea, oglinda stanga sparta in oglinda mea care nici macar zgariata nu este, usa soferului nu se mai deschide si cam atat. Adica varza raportat la gravitatea accidentului. Ajungem la politie iar aici, stupiditate absoluta a politistului, eu sunt vinovat ca nu am acordat prioritate si l-am incurcat pe individ. Il intreb pe nenea policeman de ce individul depasea prin dreapta iar el imi spune ceva gen "fugi dom'le d-aici ca nici nu exista depasire prin dreapta... ce e aia?" Atunci de unde a venit dobitocul, din cer? Cert este ca politistul dupa ce a constatat avariile masinilor a inceput sa-i planga de mila Loganistului iar mie imi spune: "uite dom'le ca dumneata nu ai nimic si dansul are masina praf". Si eu, evident ca am fost scos vinovat si am ramas fara permis pentru 60 de zile. Deci nu viteza ucide, Logan ucide! Iar politistii sunt sentimentali si partinitori. Romania, te iubesc!

Am luat-o. Cu 15 din 15. O fi bine?

Astazi am dat testarea pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere. La 30 din 60 care ar fi fost 90 daca nu o luam sau nu ma prezentam. Cu 15 din 15. Raspunsuri corecte, evident. Trei din 34. "Suspendati", evident. Dintre care 2 TIR-isti. Evident. Ce o fi atat de evident, ca nu suntem pregatiti ca si conducatori auto, din punct de vedere al legislatiei si nu in ultimul rand al conducerii auto corecte sau ca sunt intrebari dificile? Nu, nu sunt dificile intrebarile, doar ca nu sunt cele simple, pentru obtinerea permisului, ci au cate ceva care ar trebui sa puna in evidenta experienta in ale condusului. Atat. De astazi incolo ii privesc altfel pe ceilalti soferi din trafic. Ca pe niste posesori de arme letale, potentiali infractori sau criminali fara de voie. Asta e...

Rolls Royce si Columbeni

Astazi pe la ora 15 ma intorceam cu tatal meu cu Clio, pasager, ca de, permisul e in cui pentru inca 27 de zile, pe Bucuresti-Ploiesti, dinspre aeroportul utilitar. La semaforul de la aeroport, tatal meu observa extaziat o superlimuzina pe banda 2, noi fiind pe 1. Ii spun ca este vorba despre Rolls-ul Columbenilor si ramanem amandoi cu ochii pe el. Deodata se deschide geamul din dreapta spate si o manuta delicata cu o manechiura perfecta scoate un ambalaj de ceva mic si transparent si ii da drumul nonsalant pe jos. Din asta deducem noi si inca vreo 5-6 persoane care au vazut faza ca fie porcariile astea scumpe de Rolls Royce nu au nici un pic de spatiu de depozitare pentru mici gunoaie, fie sunt pline de mici gunoaie, fie sunt cumparate de mici gunoaie... Sa ne traiasca micii bogati. Bogati bogati dar nesimtiti nenica...

sâmbătă, 18 octombrie 2008

Clipe, Amintiri, Momente, Viata.

Clipe. Momente pierdute intr-o mare de cotidian, nesemnificative pentru majoritatea oamenilor, unice pentru foarte putini, detalii uneori absurde, alteori de o incarcatura mai mare decat toata puterea oceanelor pe care le-am cunoscut. Clipe… atat de efemere incat ar putea disparea cat ai zice clipe. Si totusi, de cate ori in linistea noptilor de vara ne contemplam viata, nu ne aducem aminte de fapte marete, ci doar de cateva clipe. Amintiri. O privire, un bilet, o vacanta la munte, o lacrima ascunsa intr-un zambet, un prieten, doi prieteni, o multime de prieteni. Prima cearta, prima impacare, prima gelozie, primul juramant… prima oara… Amintiri, o biblioteca imensa de sentimente, stari, senzatii, fapte, intamplari, descoperiri si marturisiri. Un loc in care te duci atunci cand vrei o certitudine a faptului ca existi. Experienta. Cana de cafea ar trebui sa stea mereu in dreapta, asa cum micul dejun de week-end nu se ia niciodata inainte de ora 10. Puloverele ar trebui sa fie mereu sobre, asa cum niciodata ea n-ar trebui sa se vopseasca blonda. Niciodata fructe de mare, niciodata alcool la volan, niciodata rautati in public. Oricand intalniri cu prietenii, oricand un drum la munte, oricand un telefon. Experienta – ciudatul fenomen ce da repere clare asupra unui sistem brownian de viata moderna. Viitorul. Peste 10 ani, peste un an, peste o ora, imediat. Ceva ce are sa se intample. Parte intr-o deplina constienta, parte intr-o atat de fireasca intamplare. Uneori teama de acest cuvant naste zbateri interioare atat de vecine cu nebunia. Alteori teama dispare la fel de usor cum zboara purtat de curenti un pescarus deasupra marii. Si totusi e viu, e undeva acolo, are o inima ce bate, ce asteapta ziua in care sa zambeasca in soare dand un sens nou tuturor impresiilor noastre de cunoastere.

Am mai invatat cate ceva...

Am invatat ca nimeni nu este perfect... Pana cind nu te indragostesti. Am invatat ca viata e dura. Dar eu si mai si! Am invatat ca sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi. Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana. Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte. Am invatat... Ca ar trebui mereu folosite vorbe bune. Pentru ca maine poate va trebui sa le retragi. Am invatat ca un suras e un mod economic pentru a-ti imbunatati aspectul. Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt... Dar pot mereu sa fac cate ceva. Am invatat ca atunci cind fiica ta nou nascuta iti tine degetul in micul ei pumn s-a lipit de tine pentru toata viata. Am invatat ca toti vor sa traiasca in varful muntelui. Dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului. Am invatat ca trebuie sa te bucuri de calatorie si sa nu te gandesti doar la scopul ei. Am invatat ca e mai bine sa dai sfaturi doar in doua situatii. Cand sunt cerute si cand de ele depinde viata cuiva. Am invatat ca, cu cat irosesc mai putin timpul mai multe lucruri reusesc sa fac.

vineri, 17 octombrie 2008

De ce nu am CASCO?

De tampit, d'aia.... Mai ales in mizeria asta de trafic, pe mizeriile astea de drumuri platite cu bani grei, cu banii nostri, ai tuturor. Pentru ca vreau sa-mi repar vopseau zgariata de indolenti in parcarile hipermarketurilor, care desi vad ca nu au loc sau nu sunt in stare sa stapaneasca bine carucioarele de cumparaturi se baga cu ele printre masini rupand oglinzi si producand daune mici dar oribile lacului caroseriilor. Pentru ca exista oameni care-ti zgarie adanc, cu cuiul, masina doar pentru ca tu ai si ei nu. Sau iti arunca cu oua pe ea pentru ca noaptea trec basculante ce fac un zgomot infernal si iti pornesc alarma. Alarma care te deranjeaza si pe tine, dar daca nu o armezi te trezesti fara stergatoare, oglinzi, embleme, ornamente si chiar roti. Ca doar e Romania. Pentru ca asta este tara in care toti neavenitii conduc, unii din snobism tembel iar altii de nevoie, desi sofatul este o mare necunoscuta pentru ei. Nu conteaza ca ai luat sala cu maximum de puncte, si inca de mai multe ori, ca doar traseul te-a despartit de permis si pana la urma nici traseul, ca doar d'asta exista euro si instructori amabili. Daca nu ai skills, esti praf la volan, dai banu' si gata! Un potential infractor pe sosele , cu o arma mortala pe mana. Nu viteza ucide!! INCONSTIENTA ucide, PROSTIA ucide, LIPSA DE EXPERIENTA ucide, NEATENTIA ucide, TERIBILISMUL ucide.

marți, 14 octombrie 2008

Stupiditate monumentala.

Sau cine mai este platit din banii nostrii. Alt titlu nu mi-a venit acum in minte, poate pentru ca sunt prea nervos... Dupa o zi intreaga petrecuta in ambuteiajele Bucurestiului nostru drag cine oare nu ar fi? Mai ales cand stii ca ai stat degeaba blocat, ca nu ai putut rezolva nimic din cauza unor maimute incapabile, "asezate" in posturi cheie ale administratiei. Pe scurt, insa care sunt faptele...
Prin anul 1999 imi vine mie o ideie mareata de a-mi deschide un nou magazin (la acea ora aveam deja unul pe Calea Mosilor, dar de, omul de ce are d'aia ar mai vrea). Zis si facut. Printr-un concurs de imprejurari, printr-o relatie care pe vremea aceea se numea soacra, gasesc un spatiu comercial pe care il inchiriez de la proprietar, adica fostul abator Glina (SC Glincarn SA). Toate bune si frumoase, contractul beton, de asociere in participatiune, adica ei cu spatiul eu cu marfa, obligandu-ma totodata sa iau de la ei si o anumita cantitate de marfa saptamanal. Acum sa nu intelegeti ca am deschis o carmangerie. Noo... bacanie, cu de toate dom'le, sa aiba omul ce cumpara. daca nu e una e alta si tot se leaga de o cumparatura mica.
Buuun... magazinul incepe sa mearga, vadul se formeaza, asta dupa ce spatiul fusese inchis timp de cativa ani si cam tot ce tinea de instalatii si finisaje in general se distrusesera, iar eu trebuind initial sa bag ceva banuti in reparatii de tot felul, faiantari si alte mizilicuri d'astea.
Prin anul 2004, mai exact in vara, abatorul intra in procedura de lichidare, ca mai toate fabricile din tara asta care trebuiau sa "pice" pentru a le lua cineva pe 2 lei. Nu de alta, dar cam totul prin abator era nou sau aproape nou. Ce Dumnezeu, atata inox, fier, aluminiu si cupru sa fie folosite aiurea, intr-un ABATOR?!?... Astea stau mult mai bine intr-o topitorie si banutii de pe ele intr-un cont, undeva... Ok, ca ne indepartam de subiect (sau, ma rog, asta este altul, dar toate la timpul lor).
Din cauza unor probleme personale a trebuit sa inchid magazinul, informand totodata pe cei care au preluat spatiile comerciale si de productie ale SC Glincarn SA de treaba asta. Am lasat acolo, neavand atunci unde sa le duc, niste vitrine frigorifice, niste rafturi si cateva alte maruntisuri.
Si uite asa au trecut 4 ani si intr-o dimineata de septembrie a acestui an, mai exact pe 8, ma pomenesc cu un telefon de la un anumit Nelu Apetroai, reprezentant Grecrom SA, firma ce detine spatiul de la Popisteanu nr.8, si care imi spune ca peste noapte s-a surpat un perete din boltari de beton, exterior, al magazinului si ca eu trebuie sa vin acolo sa-mi iau catrafusele, pentru ca ei nu mi le mai tin gratis. Ok, toate bune, ma urc la volanul dubei si plec spre magazin. Odata ajuns acolo, incep linistit sa incarc in masina vitrinele si rafturile. Cand eram aproape la final, apare din neant (ca ceata nu era) un echipaj de la Politia Comunitara a sectorului unu, sectia Pajura, iar domnul politist-fost gardian-fost paznic ma roaga sa ma legitimez. Nu vreau sa incalc legea si-i dau chipiosului ce vrea adica C.I. si ce credeti ca face omuletul? Imi ia datele ca sa ma amendeze ca am depozitat materiale de constructie rezultate din demolari pe domeniul public!! Incerc calm sa-i explic ca zidul a cazut singur, ca nu sunt eu proprietariul spatiului si nici macar chirias nu mai sunt de patru ani, deci nu am absolut nici o raspundere, ca foarte bine puteam fi un simplu angajat trimis sa ridic bunurile de acolo, ca nu are absolut nici un martor ca as fi adus eu din alta parte molozul si boltarii aia acolo. El, nooo, nu se poate dom'le, ca am si eu sefi si daca nu iau masuri ma ard pe mine, si apoi, pe cine sa amendez decat pe dumneata, ca doar te-am gasit aici, nu?... Ce, stau eu sa fac ancheta si sa descopar prorpietarul?...
Il las in plata domnului si imi continui treaba fara nici un zbucium, stiind ca nu are cum sa ma amenze pe mine pentru un perete cazut al unui magazin cu care nu mai am treaba de 4 ani si care nici macar nu este al meu.
Numai ca se spune ca nu e bine sa te pui cu prostul ca are mintea odihnita. Pe data de 29 septembrie ma trezesc cu un plic taare oficial, cu un proces verbal in interior, completat pe data de 14 septembrie, adica atunci cand acolo nu mai era nici pic de moloz deoarece proprietarul stransese totul, prin care eram instiintat ca am fost amendat pentru cauza de mai sus cu 800RON! Zic: hai sa ma duc pana la ei la sediu sa rezolv cu vreun sef, ca poate e mai destupat la cap. Iau tot Bucurestiul in roti, din Baba Novac si pana in Pajura, fac o ora si jumatate pana acolo si fericit ca am ajuns si sunt la capatul epopeei, dau buzna in sectia de fosti gardieni publici cu rang nou de politisti. Ce gasesc insa acolo nu credeam ca exista, Monumente de prostie, oameni buni! Ma intampina o doamna politista care imi explica calma ca nu pot discuta cu nimeni mai sef decat ea, ma asculta cu atentia unui cimpanzeu caruia ii arati o banana si trage concluziile: Trebuie sa contest dracia de proces verbal in instanta, adica trebe un avocat platit din banii mei si ca eu trebuie sa dovedesc cu acte in regula, atentie, CA SPATIUL NU ESTE AL MEU! Dar pana atunci, la sfatul unui amic avocat depun o sesizare la comandantul Politiei Comunitare. Sa vedem ce-o mai fi...