vineri, 5 noiembrie 2010

S-a stins FLACARA...


Nu a murit. El nu poate muri, doar s-a dus intr-un loc mai bun, poate pe un stadion arhiplin. Nu imi ramane in suflet decat bucuria de a fi contemporan cu el si faptul ca am fost la spectacolul Cenaclului Flacara de pe stadionul din Campulung-Muscel. Dumnezeu sa te aiba in paza, maestre!

marți, 2 noiembrie 2010

Asta si multe altele...

Râsul la mormânt


Provin dintr-o familie săracă. Nu mă laud cu asta, dar nici nu pot s-o uit. Una dintre cele mai persistente amintiri ale mele e despre părinţii mei care, seară de seară, timp de treizeci de ani, cât am locuit cu ei, făceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodată nu le ajungeau banii. În casă erau un singur salariu şi patru persoane.

Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după. Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie.


Cunosc şi eu socotelile de fiecare seară şi trasul de bani până la chenzină. E motivul pentru care n-am putut fi niciodată un om de dreapta sau, mai curând, am putut fi raţional, dar niciodată sufleteşte. Fără să fiu nici un om de stânga, ştiu de ce e nevoie de protecţie pentru cei slabi, cei fără noroc, fără şanse, pentru cei care nu fac faţă într-o lume a performanţei. Sunt la mijloc între cruzime şi populism, fără să ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astăzi compatrioţilor mei, chiar dacă mi se spune că e „răul cel mai mic”.

Nu pot înţelege de ce oamenii cei mai amârâţi din România de azi, cei cu viaţa cea mai năpăstuită, cu veniturile cele mai mici trebuie să-şi ia ultima bucată de pâine de la gură ca să salveze statul român. Mi se spune că statul român nu-i poate susţine, dar statul român uită să-mi explice cum se face că a tolerat, odată cu creşterea sărăciei generale, o creştere nemaiauzită a bogăţiei speciale. Nu mi se explică în ce fel am ajuns, în doar douăzeci de ani, o
ţară de tip sud-american, în care câteva sute de familii posedă o bogăţie egală cu a sute de mii de alte familii.

Niciodată nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil să creşti ca venituri, în câţiva ani, de la zero lei şi zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizări legale, prin ce licitaţii legale, de douăzeci de ani încoace, sub toate guvernările, fără excepţie, România a fost împărţită în câteva sute de bucăţi care-au fost dăruite câtorva sute de oameni?

Nu vreau să înţelegeţi că sunt adeptul „haiduciei” fiscale. Nu cer naţionalizări, confiscări şi deposedări de avere. Nu sunt anticapitalist şi ştiu că, în clasa de mijloc, există oameni care au câştigat cinstit, cu o risipă enormă de muncă şi inteligenţă, fiecare ban de care se bucură azi. Nu orice avere este însă sănătoasă, nu orice avere e sursă de bunăstare generală. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulări obţinute prin reţele subterane politico-economice. Ele nu îmbogăţesc, ci sărăcesc, secătuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în corupţie.

Nu cer confiscarea , ci verificarea lor, elucidarea împrejurărilor în care câteva mii de oa meni au ajuns putred de bogaţi prin conspiraţie securistică, furt calificat şi trafic de influenţă. Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că, sub oblăduirea ei, a apărut un stat al nedrep tăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapte. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată.

Am mai spus-o: în România nu există, ca pretutindeni, corupţi, ci un sistem al corupţiei. Este mecanismul care produce sărăcia, conspiraţia care subminează statul. De aceea este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor.

Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi
ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum e el azi, nu poate să nu fie sărac.

Cu atât mai cinice, „ca râsul la mormânt” ar fi spus Eminescu, sunt exerciţiile de demagogie de pe canalele mercenare de televiziune, unde vezi zilnic mogulii plângând cu lacrimi de crocodil soarta celor pe care ei înşişi i-au adus în sapă de lemn, prin subminarea continuă a statului de drept. Niciodată hoţii n-au strigat mai tare „prindeţi hoţii!”

luni, 25 octombrie 2010

Soselele patriei

Nu am mai scris de ceva vreme. Nu pentru ca nu ar fi destule mizerii in tara asta, dar la unele am invatat sa dezvolt automat un obraz foarte gros. Totusi una imi sta pe creier mai ceva ca celebrii pitici din vorbirea urbana, si anume comportamentul conducatorilor auto pe soselele patriei.

Cineva imi spunea ca avem prea multi conducatori auto si prea putini soferi si ii dau mare dreptate. Personal, ca posesor de motoreta, am ajuns sa imi spun rugaciunea la fiecare plecare, chit ca am de parcurs doar 2 kilometri. Povestile pe care le-am auzit/citit m-au ingrozit la propriu.

DN1 este un adevarat “ultim drum”, pentru multi, nu numai pentru motociclisti. Depasiri neasigurate sau fortate, intoarceri peste marcajele continue, schimbari bruste de banda/directie, viteze mai ceva decat pe autobahn-urile nemtesti, toate sunt la ele acasa si toate au urmari grave de cele mai multe ori.

Luna trecuta, o intreaga comunitate moto a urmarit cu sufletul la gura evolutia starii de sanatate a unui tanar accidentat extrem de grav de catre o conducatoare auto, posesoare de Dacie (Dacia fiind trecuta bine de ultima batranete). Acuzati-ma de misoginism dar combinatia femeie la volan cu autoturism in conditie sub orice critica este criminala. De asemenea, posesoarele de SUV-uri ce si-au dat seama ca un vapor le protejeaza mai bine decat SMART-ul dupa care salivau in urma cu cativa ani. Revenind, baiatul e ok. S-a trezit dupa o operatie extrem de dificila caruia i-a supravietuit fara complicatii. Cum se spune in popor, a avut zile. Altii n-au avut sansa lui divina.

Saptamana trecuta o alta domnita plecata pe sosea precum Scufita Rosie prin padure a omorat un alt motociclist la Policlinica Titan. El circula regulamentar din orice punct de vedere, ea a intors fara sa se asigure si fara sa acorde prioritate intr-o zona unde era imposibil sa nu-l observe.

Acum o saptamana era sa fiu facut praf in timp ce un ametit, cautandu-si loc de parcare pe Brancoveanu, de pe banda unu a intrat in fata mea pe doi fara semnalizarea obligatorie cu 50m inainte de manevra si fara sa se asigure si a mai si franat instantaneu, totul cu 2 metri inainte ca eu sa trec de el pe banda doi. Evident ca am intrat in stopul lui stang, evident ca jigodia de politist m-a scos tot pe mine vinovat ca nu am pastrat distanta. Distanta fata de cine? El pe unu cu 10km/h eu pe doi cu 50km/h... Tot recent, in rondul de la Ikea o desteapta aproape ca s-a urcat pe mine cu Cielo-ul, neacordand prioritate celor care deja circulau in giratoriu, eu numarandu-ma printre ei. La urmatoarea intersectie mi-a raspuns nonsalant ca nu m-a vazut.

Tot in urma cu aproximativ o luna, 2 pupaze intr-un SUV si-au batut joc de un cuplu de motociclisti cum au vrut. I-au inghesuit in bordura pana sotia aproape a cazut. Cand sotul le-a ajuns din urma si le-a batut la modul bun-simt obrazul, au tras de volan sa-l darame dupa care au intrat in fata lui si au calcat frana. El a culcat motorul doar ca tupeistele au prins semafor al cativa metri. Le-a ajuns, le-a aplicat 3 palme peste ochi, iar acum, desi alea ar trebui sa intre la tentativa de omor, el este cel care se poate alege cu dosar penal pentru vatamare. De ce? In ciuda martorilor, legea in Romania nu se aplica daca nu te-a atins ca sa te tranteasca. Daca ti-a franat in fata iar tu ai cazut, sanatate. Esti popa prostu’.

Alaturi de specimenele feminine cu un urias coeficient de inteligenta se afla “smecherasii” lu’ tata cu suncile postate pe scaune de piele alba in SUV-uri, copiii de aur, mamele insecte si alte rude de-ale lor cu cazaturile lor din Italia gen Calibra sau vreo gioarsa de BMW refuzata pana si la dezmembrari la ei, taximetristii cu mecla de meltean get-beget si cei la a caror varsta, bunul simt ar trebui sa le dicteze sa se retraga “de pe circuit”.

De ei mi-e frica si datorita lor am ajuns sa ma bucur ca am mai supravietuit o zi. Si sa va spun ce-i ironic. Ca de cand ma stiu pe doua roti, am spus ca violenta nu ajuta la nimic. Oglinzile rupte, magnetii aruncati in parbriz si alte treburi de genul asta nu-si au rostul. Si totusi, daca ma insir vreodata pe jos din cauza ta, ca adormi cu mana pe telefon sau ca nu-mi dai prioritate, asigura-te ca nu ma mai ridic! Altfel, unul dintre noi nu mai pleaca pe picioare si te asigur ca nu eu voi fi acela.

Pentru cei ce se simt in portretele de mai sus, HAI SICTIR javrelor! Sunteti criminali cu atestat de la politie!

Si ca sa inchei intr-o nota optimista, le multumesc tuturor soferilor cu bun simt dezvoltat care nu “mor de oftica” daca un motor se strecoara la semafor printre coloane, ba chiar ii fac loc, celor care nu m-au inghesuita in aceeasi banda, celor care nu mi-au deschis usa in fata si care mi-au acordat prioritate desi cateodata nu o aveam, asa cum si eu am facut in unele cazuri. Tuturor le-am multumit si atunci, pe loc, in speranta ca astfel de gesturi vor creea o legatura mai buna intre motociclisti si automobilisti.

Sa fim sanatosi cu toti si sa ne bucuram de mijloacele noastre de transport si pasiunile noastre, respectandu-ne unii pe ceilalti. Pacat ca noi, cei pe doua roti suntem mai fragili.

miercuri, 20 octombrie 2010

Cine este Vantu?...

Vantu ,desi pare hartuit ,este un pion portocaliu, folosit de portocalii pentru a face jocuri politice. Real el joaca pentru tabara PD-L -BASE! El i-a dat lovitura mortala lui Geoana in favoarea lui Basescu. Chinurile sale de acum sant asa de tarantela, ca sa para Vantu credibil. Dupa cum se vede el a fost folosit de portocalii pentru a "agatza" in discutii (si poate si actiuni ) compromitatoare, diversi indivizi incomozi, care acum sant loviti public cu propriile discutii in stenograme. Un fel de hartie de prins muste! E o metoda subtila folosita de portocalii pentru a-si infiltra pionii sai chiar in fruntea unor miscari "anti", ca apoi pionii respectivi sa-i livreze pe tava cui trebuie sau, ca sa fie protejat pionul, iata, prin metoda stenogramelor scurse. Trebuie sa fi naiv sa discuti cu Vantu chestiuni sensibile, interpretabile, la telefon sau in casele acestuia. Trebuie sa fi si mai naiv sa ai incredere ca Vantu chiar este un "opozant". Ganditi-va numai la faza cu Geoana; dupa ce a pozat toata precampania prezidentiala in mare opozant al lui Basescu a dat cu mucii-n fasole, dandu-l pe tobogan pe Geoana. Asta ar trebui sa-i puna pe ganduri pe multi ce roiau in jurul lui Vantu, sperand ca el coalizeaza si coaguleaza ceva. Vantu si-a facut imperiul prin malversatiuni si nimeni nu l-a atins pana acum. El a fost cel care l-a momit si compromis pe un "greu" al PSD sa lucreze pentru el la crearea unei banci pe seama banilor subtilizati din FNI . E vorba de Vacaroiu, o voce credibila si cu experienta! Azi Vacaroiu ar fi putut fi o voce credibila in PSD. Din pacate si el s-a lasat cumparat, folosit si aruncat la garda finaciara. Sant prea multe fapte anterioare in viata lui Vantu care infirma pozitia lui actuala, de "opozant" al actualei puteri. Arestarea lui a fost o miscare inselatoare pentru opinia publica pentru a parea totul credibil. Dar nu s-a gandit nimeni de ce Vantu n-a stat mai mult de 3 zile in arest, iar Voicu sta de cateva luni. Sau ca Solomon a putut sta 4-5 luni... Publicarea acestor stenograme, in acest moment, au un singur scop; decredibilizarea si compromiterea "opozitiei" care tocmai a introdus motiunea de cenzura. Este si concluzia unor analisti onesti. Ca Vantu sa para un mare "mogul-monstru" iar liderii opozitiei niste marionete, in slujba sa. Si nu ma indoiesc multi ciumpalaci vor musca gogoasa asta. Nu ma indoiesc ca vor mai aparea pentru compromitere, pana la momentul motiunii si alte soparle la adresa celor doi; Antonescu si Ponta.

joi, 15 iulie 2010

Cati oameni bolnavi psihic sunt pe planeta??...

Cat de cretin sa fie cineva sa stea sa scrie asa ceva doar-doar il baga in seama si pe el cineva?... Oricum si mai cretin este cel care crede iar in top este cel care si face ce scrie acolo. Parerea mea.


Subject: Daca e adevarat devenim bogati - bafta .... :) Ne bagam si noi si scapam de crrrrriiiiiiizzzzza aaaaaaaa!


Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii
Inspector general,

Buna ziua tuturor,
In general nu trimit asemenea mesaje, dar acesta mi l-a trimis o buna
prietena avocata si cred ca este o oportunitate foarte interesanta.
Ea spune ca va functiona. Si pana la urma nici unul nu avem nimic de
pierdut! Imi spune ca: sunt avocata si cunosc legea. Asta este
adevarat. AOL si INTEL isi vor tine promisiunile de frica sa nu fie
dati in judecata si sa trebuiasca sa faca fata unei amenzi
multimilionare in dolari, asemenatoare cu cea a Coca Cola contra
General Electric. Dragi prieteni nu o luati in gluma.
Bill Gates (Propietar de Microsoft), isi imparte averea.
Daca ignorati acest mesaj o sa va para rau.... Windows este inca cel mai
utilizat program, Microsoft si AOL fac un experiment trimitand acest
mesaj (e-mail beta test)... Cand o sa retrimiteti acest mesaj (e-mail)
prietenilor Dvs. Microsoft o sa poata vedea daca sunteti sau nu
utlizatori ai Microsoft Windows. Pentru fiecare persoana care trimite
acest mesaj Microsoft le va plati 245 EURO.
Pentru fiecare persoana careia tu ii trimiti mesajul iar acesta il va
retrimite la randul ei altor persoane Microsoft vâ va plati 243 EURO.
Pentru fiecare a treia persoana care va retrimite mesajul, Microsoft
va va plati 241 EURO
In 2 saptamani Microsoft, va lua legatura cu tine pentru a-ti confirma
adresa de e-mail si iti va trimite un cec. Charles. Bailey General
Manager Field
Opérations
1-800-842-2332 1-800-842-2332 Ext.. 1085 or
904/245-1085 904/245-1085 or RNX 292-1085
Avocata imi spune: Credeam ca acest mesaj este o frauda dar dupa 2
saptamani dupa ce am retrimis mesajul, am primit un mail de la
Microsoft pentru a-mi confirma datele corecte si adresa si am primit
un cec de de 24.800 EURO.
Trebuie sa trimiti acest mesaj inainte ca testul sa se termine! Daca
cineva are
posibilitatea de a face acest lucru realitate acesta este Bill Gates..
Pentru el acest lucru supune o cheltuiala de publicitate. Va rog
trimiteti mesajul la cat de multa lume puteti!
Trebuie sa primiti cel putin 10.000 EURO.
Nu v-am fi ajutat sa aflati si sa aveti posibiliatatea de a trimite
acest mesaj daca noi la randul nostru nu am avea ceva de castigat pe
urma lui. Cum va spuneam cunosc legea si acesta mail este real.
Intel si AOL negociaza o fuziune ceea ce i-ar face compania cea mai mare din
lume, iar pentru a fi siguri ca Windows este cel mai folosit program,
Intel si AOL fac un experiment prin acest test.

luni, 5 iulie 2010

"De ce m-am saturat sa fiu roman?"

1.Pentru ca ne uram intre noi. Ardeleni vs. bucuresteni, olteni vs. moldoveni, posesori de Logan vs. posesori de BMW sh de la nemti, admiratori ai lui Mircea Badea vs.. critici ai lui Mircea Badea, dinamovisti vs. stelisti, corporatisti vs. antreprenori, cumparatori vs. dezvoltatori imobiliari etc etc….
2.Pentru ca suntem “Gica Contra” din nastere. Orice initiativa in mintea noastra este sortita esecului. “Cum, afacere in agricultura? Nu ai nicio sansa. Sa vinzi cartofi la piata, nuuuu! Sa deschizi un chiosc, nuuu, te mananca mafia locala, iti sparg astia magazinul, vine banca si iti ia casa, etc, etc…”. Nici nu vedem ca altii reusesc in jurul nostru … “Eh, astia au pile”
3.Pentru ca indiferent cat de scurt este drumul de parcurs sau cat de aglomerat este traficul, noi ne urcam in masina. “ca sa ajung mai repede”
4.Pentru ca nu ne bucuram de viata. Suntem mici robotei doborati de grija zilei de maine .
5.Pentru ca vecinii mai vechi din bloc se considera proprietarii ai locurilor de parcare publice din fata blocului.
6.Pentru ca ridicam 100 de biserici si 2 scoli.
7.Pentru ca ne infofolim copiii cu 2 tricouri si 3 pulovere chiar daca sunt 20 de grade afara.
8.Pentru ca suntem saraci din cauza prostiei si nu ne dam seama. Nu am vazut in viata mea un om destept si muncitor care sa fie si sarac.
9.Pentru ca suntem egoisti: investim tot ce avem in propriile locuinte, insa nu vrem sa dam niciun ban pentru reparatia blocului in care traim, pentru parcuri, pentru curatenie publica, pentru multe altele…
10.Pentru ca l-am ales de trei ori pe Iliescu si de doua ori pe Basescu.
11.Pentru ca desi avem o multime de femei frumoase, suntem o natie de “frustrati”
12.Pentru “Guta, Salam, Minune … “
13.Pentru cozile de la loto de Craciun si inainte de alegeri.
14.Pentru ca nu suntem capabili sa ne adaptam la noile tehnologii. Parintii si copiii lor nu prea au ce discuta si pentru ca parintii nu sunt capabili sa porneasca un mp3 player sau sa intre pe yahoo.
15.Pentru ca la nunta invitam toti cunoscutii si necunoscutii, “ca sa iesim bine”.
16.Pentru ca McDonald’s este un succes in Romania .
17.Pentru ca romanii peste 40 de ani care mai fac ocazional un sport sunt atat de rari incat intorci capul dupa ei prin parcuri.
18.Pentru ca burta la barbat este ‘sexy”
19.Pentru ca padurile noastre dupa 1 Mai arata ca o groapa menajera.
20.Pentru ca nu facem nimic daca nu suntem platiti.
21.Pentru ca nu intelegem termenul “solidaritate sociala” – multi dintre noi considera ca banii pe care ii dau la fondul de pensii sunt un fel de “depozit bancar” pentru batranete.. Nicidecum ca acesta este ajutorul nostru pentru batrani si bolnavii care nu mai pot munci.
22.Pentru ca facem rate la banca pentru plasma si masina de spalat vase fara sa ne pese de comisioane si dobanzi, apoi dam vina pe banci ca ne jefuiesc.
23.Pentru OTV
24.Pentru ca suntem invidiosi. Pe colegul care a fost promovat, pe vecinul care si-a pus termopan, pe fratele care si-a facut vila si pe colega care arata mai bine. Nu ne intrebam ce au facut ei ca sa ajunga acolo (munca, sport, invatatura, efort etc). Nuu, e mai simplu sa gasim explicatii de genul “si-o trage cu seful, fura, are noroc…”
25.Pentru milieul si pestele de pe televizor..
26.Pentru ca desi turcii ne-au cotropit sute de ani, noi la scoala invatam despre cele cateva victorii pe care le-am avut impotriva lor. De parca “Istoria” trebuie sa fie motiv de mandrie, nu stiinta de studiu.
27.Pentru ca din scoala iesi asa cum ai intrat.
28.Pentru ca aruncam mizeria din masina pe geam.
29.Pentru ca mergem la Mall fara sa intentionam sa cumparam ceva
30.Pentru ca donatorii de sange sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masa
31.Pentru timpul pe care il pierd in trafic, pentru soferii care nu semnalizeaza, trec pe linia de tramvai si ti se baga in fata, pentru claxonatul aiurea la semafor, pentru cei care blocheaza intersectia, pentru injuraturile la adresa femeilor-sofer, desi cele mai multe accidente le fac barbatii...
32.Pentru indiferenta cu care esti tratat la spital daca nu ai pe cineva...
33.Pentru cozile si sictirul cu care esti privit la ghiseele unde iti platesti numeroasele impozite, taxe, amenzi...
34.Pentru ca "succesul nu are succes", ca sa citez din scrierile unei jurnaliste...
35.Pentru ca orice ai incerca sa faci, ti se pun bete in roate, pentru ca nu te ajuta legislatia, pentru ca statul iti ia din ce in ce mai mult, pentru ca te izbesti de ignoranta si prostia functionarilor publici...
36.Pentru ca Politia nu te face sa te simti protejat de raufacatori, hoti, escroci. Daca ii reclami, poate intra o noapte in inchisoare, a doua zi insa sunt liberi, apoi tu te temi ca se vor intoarce si se vor razbuna si atunci mai bine taci, mai ales cand acelasi lucru te "sfatuieste" si omul legii...
37.Pentru ca nimeni nu economiseste energia si gazele decat din meschinul motiv la banilor si nu gandindu-se la cei multi din aceasta lume, din Africa, spre exemplu, care traiesc in cea mai neagra saracie si mor pe capete de boli si foame...
38.Pentru ca cei care stabilesc alocatiile pentru copii, vacantele scolare, programele si manualele par sa nu fie parinti, fac totul doar pentru faima si palmaresul personal (ati vazut ca fiecare ministru a avut alte initiative????)...
39.Pentru ca daca faci public un loc pitoresc a 2=a oara cand il vizitezi gasesti o groapa de gunaoi in locul peisajului pe care il stiai.
40.Pentru ca in afara tarii mi-e jena sa spun ca sunt roman din cauza tiganilor care si-au facut buletin si pasaport de Romania (multi la varste inaintate) ca sa poata pleca din Romania si sa faca ceea ce fac... si din pacate sunt considerati tot romani ca si mine!

luni, 28 iunie 2010

5%?!? Pe dracu'...


Nu ma poate convinge nimeni de faptul ca gasca portocalie sunt, cumva, niste fecioare virgine, pe care a cazut acum pacatul, pentru altii inaintea lor au facut si au dres.

Nu, banii de la FMI nu s-au furat, insa au ajuns partial si vor ajunge in buzunarele porticalii indirect, pentru ca desi n-au fost subtilizati direct, au fost folositi pentru a plati in continuare pensii si salarii, desi se cunoastea situatia, in speranta ca se va amana dezastrul pana cand Basescu va castiga alegerile, iar dupa alegeri s-a dat liber la pradat, ori banii de la FMI au fost practic folositi pentru ca portocalii sa poata fura 4-5 ani dupa ce ajung la putere, deci ca sa genereze venituri pentru acesti nevinovati ingerasi.

Da, FSN-ul, PNL-ul, PSD-ul si restul au furat, au furat mult, insa nici unii n-au indraznit sa generez o datorie publica echivalenta cu 80.000 euro pe cap de locuitor, ca sa poata castiga puterea si sa fure in continuare, iar pe langa asta, restul nu pot fi acuzati de faptul ca, desi funia se apropie de par, nu fac ABSOLUT nimic pentru a preveni dezastrul sau, mai bine zis, pentru a-i limita efectele. Nu, acum se plateste campania lui Basescu, pentru ca nici PSD, nici PNL, nici PRM si care dracu s-au mai rotit pe la putere/guvernare n-au imprumutat 20 de miliarde sa castige o campanie electorala, dupa care s-au pus pe furat ca si cum ar fi adus bani de la mama lor de acasa pentru campanie.Pe langa asta, sunt cu totii niste imbecili si niste idioti, insa extrem de fuduli, ori prostul nu-i prost destul, daca nu e si fudul. Eu sunt covins ca nu sunt mai grozavi restul, insa macar aia de la PNL sau de la PSD cred ca, realizand ca e groasa, ar fi intrebat macar in stanga si in dreapta ce dracu sa faca, ori vitele astea sunt atat de ingamfate si de fudule incat nu accepta alte idei si se cred mari faruri calauzitoare.Istoria ne-a aratat ca multe astfel de faruri calauzitoare au sfarsit prin executii publice, linsari sau condamnari lungi la purtat costume cu dungi. Actualii nu fac exceptie, eu chiar cred ca ar putea fi condamnati, cu totii, pentru subminarea economiei nationale si alte cateva infractiuni din partea introductiva a codului penal, cine vrea poate sa citeasca acele incadrari si sa-si raspunda singur daca actualii se incadreaza sau nu acolo. Cine se lauda cu pensia minima in romania in campanie electorala ? Cine urla ca tampitul(tii) in Romania ca ei au bani sa creasca salariile profesorilor cu 50% in timp ce Tariceanu spunea ca nu sunt bani, au aprobat legea, a semnat-o chioru' si ce, au marit salariul ? Nu, au zis simplu ca au gresit, ce guvern e asta care da legi si oug si tot el nu le respecta? Ei intodeauna au vrut sa faca dar nu au fost lasati, greaua mostenire si alte sterotipii, de ce nu lasa pe aia care au lasat greaua mostenire sa rezolve/incurce lucrurile, de ce nu pleaca daca nu pot/nu sunt lasati sa faca ceva, ce au facut ei ca guvern in afara de scadera salariilor si crestere taxelor ? Nimic. TVA-ul asta nu o sa aduca nimic bun decat scaderea consumului ("picioarele" economiei) si evaziune fiscala. Mi se pare mie sau zicea Boc cu gurita lui ca datorita imprumutului de la FMI nu se va ajunge la majorarea TVA-ului? Noi acum nu suntem in rahatul asta pentru ca FSN-ul a facut si a dres, pentru ca Iliescu, moguli, comunisti, noi suntem in rahatul asta exclusiv pentru ca baietii astia au vrut puterea, cu orice pret. Daca se luau de anul trecut niste masuri economice (taierile nu sunt masuri), daca se faceau niste calcule, daca se reorganiza minimal administratia, daca nu se schimbau toti sefii de institutii cu orice altcineva, numai de la PDL sa fie, daca........, atunci nu se mai punea problema taierii salariilor, nu se punea problema taierii pensiilor, nu se punea problema unei fiscalitati exagerate.
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, s-a declarat dezamăgit că a trebuit să se ajungă la măsura creşterea taxelor: "Noi am vrut să facem chirurgie, să tăiem acolo unde este de fapt problema. Bugetul de pensii se împrumută anual miliarde de euro de la bugetul de stat. Din păcate, decizia CC ne obligă la un alt tip de măsură, pe care nu ne-am dorit-o, dar e singura pe care o avem la dispoziţie".
Mai exista o varianta ,pe care vad ca nici nu vor sa o ia in calcul : DEMISIA !
De fapt asta era singura masura reala din "economia reala". Numai ca e deja prea tarziu, trebuia facuta demult, de cand parlamentul l-a dat jos in toamna pe Boc. Acum, oricine ar veni nu prea mai are solutii.Multi au ajuns la fundul sacului si nu cred ca o sa colecteze mare lucru cu tva-ul crescut. Trece omul de la "Sibiu" la "parizer" pentru ca bugetul nu-i permite sa suporte cresterea pretului.
Iar in plan macro, tara arata ca elanul invadat de capuse. In loc sa i le scoti, scoti si tu vreo 2-3 seringi de sange din el, ca ai neaparata nevoie.Cred ca ne ducem dracului de tot.Cert e ca statul o sa incaseze mai mult?! Eu zic ca nu e cert. Poate in primele luni o sa incaseze mai mult, apoi pe masura ce consumul o sa scada (si sigur a sa scada din cauza cresterii cu cel putin 5% - 8% a preturilor, plus alte taxe care intra in vigoare de la 1 iulie, reduceri de salarii in mediul bugetar, reduceri de salarii la privat, reducerea numarului de angajati in general, etc) in cel mai bun caz vor incasa cat incaseaza acum cu 19%. Cazul cel mai rau (si foarte probabil) e ca vor incasa chiar mai putin.Mai mult ca sigur, evaziunea fiscala o sa creasca. Probabil ca o sa incepem iar sa vedem pe la colturi de strazi persoane care flutura facturi. Firmele vor emite mai putine bonuri/facturi si vor face tot ce le sta in putinta sa-si reduca tva-ul platit. Ce mai, situatia din anii 1995 - 2000 se va repeta cu varf si indesat.Foarte multi vor inchide, sau vor trece pe alte firme, neplatitoare de TVA, sau vor face alte firme in Bulgaria, Ungaria, etc. Probabil in curand la Ruse va fi o extraordinara infuzie de "capital strain", in speta romanesc. Asta pentru cei mici si foarte mici. Cei mari nu cred ca vor sta sa plateasca, fara sa incerce si ei vreo manevra. Ar fi interesant de facut o comparatie intre incasarile de TVA in iulie, fata de ce va fi in octombrie, de exemplu.Sa contestam cresterea TVA la CC; daca pensia este drept de proprietate si nu parte a patrimoniului atunci o valoare mai mare a acestei taxe va diminua acest drept; odata cu asta contestam si inflatia si o sa vrem toti banii pierduti pana acum... 5 puncte procentuale la TVA inseamna preturi mai mari cu 5-10%, pentru ca un produs X, care acum se vinde cu 119 lei, va costa instant 124 de lei, la care se mai aduga probabil inca vreo 5%, pentru ca se scumpesc automat si carburantii, electricitatea, materia prima etc. Consumul va scadea semnificativ, deci preturile vor creste si mai mult, va veni si inflatia (sper sa nu ajungem ca Argentina), ne indreptam incet incet, dar SIGUR, spre revolte de strada, batai, manifestatii etc. De ce.....e simplu.....platim campania lui Basescu, facuta cu banii de la FMI, iar cum vitele astea nu inteleg sa-si amane cu un an furaciunile (cine stie, probabil ca si-au facut plan de furaciuni pe 4-5 ani), asa ca, cine poate, bagajele, cine nu, sa pregateasca flegme, sarcasm si sa faca exercitii de zambit amar. Suntem si batuti si cu banii luati. De luna viitoare cumpar la NEGRU. E si pacat sa dai 24% din pretul unui bun achizitionat atata timp cat acei bani nu-i regasesti in spitale, scoli, drumuri, siguranta publica! As plati cu drag 38% TVA la anumite produse daca s-ar injumatati aparatul administrativ, in special cel local si as vedea si eu o autostrada terminata fie ea si la pret dublu fata de orice tara din lumea asta!
Cum dracu indraznesc pensionarii sa ceara de la stat, banii cu care au cotizat cand munceau? Au un tupeu fenomenal pe capul lor...Practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg a statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar diminuarea pensiei ar leza acest drept şi ar echivala cu o expropiere.Nimeni, pana la acest guvern, nu a luat ceva din dreptul pensionarilor. Ce este mai grav, este faptul ca au recunoscut ca din colectarile actuale se platesc pensiile pensionarilor, fapt care inseamna ca suntem cu colectarea in urma cu cel putin o generatie. Pensiile se platesc de regula din fondul deja constituit in exercitiul financiar al pensionarului si investit de stat in profitul reciproc. Deci exista semnele clare ale delapidarii profitului dar, si al fondului. Ca sa fiu mai clar, noi, cei activi, ne platim contributiile sociale. Acest fond acumulat este la dispozitia statului pentru a-l rula si a ne produce profit. Din fondul acumulat plus cota parte din profitul adus de stat vom primi pensia la batranete. Fondul chiar exista, e pus bine la FNI si se ocupa de el SOV, deci e in siguranta si aduce profit...Curtea Constitutionala nu a facut nici un pas pentru a arunca Romania in incapacitate de plata, a facut pasul de a indrepta o greseala intentionata a guvernului. Sa nu uitam solticaria de a reduce punctul de pensie de la 732,80 lei la 694 (cred) dupa care aplicau reducerea de 15%.Ceea ce nu vrea acest guvern este reducerea cheltuielilor bugetare dintr-o anumita zona. Ce vrea? Vrea ca tot poporul, cu mic cu mare, sa plateasca erorile de management de tara. Cresterea TVA va afecta tot spectrul economic mult mai grav decat reducerea pensiilor dar, este legala. Reducerea pensiilor cu 15% este ilegala. Guvernul stie foarte bine de unde sa ia banii pentru reducerea deficitului bugetar insa, acele surse nu pot fi trecute pe hartia catre FMI deoarece "frig". Asa o flendureste cu reduceri de salarii la bugetari de 25%, crestere de TVA cu 5% si le iese calculul pe hartie. In realitate finantele nu au reusit sa-si colecteze TVA-ul neplatit de ani de zile. Asa se va intampla si in viitor, oricat de mare ar fi TVA-ul.


Aveţi mai jos, în ordine cronologică, două tipuri de declaraţii: cele ale unor oficiali români şi cele ale unor oficiali străini.
Simţiţi prăpastia enormă dintre ele?

↓ Emil Boc, premierul României, 4 august 2009: “Cred ca în trimestrul I al anului 2010 vom avea o uşoară creştere economică”.
↑ Agenţia Moody’s, 2 septembrie 2009: “Romania se afla intr-o recesiune profunda, din care nu va iesi pana in 2010″
↑ Robert Zoellick, presedintele Bancii Mondiale, 2 octombrie 2009: “2009 va continua să fie un an dificil, iar 2010 (…) unul foarte nesigur”
↓ Traian Băsescu, preşedintele României, 3 octombrie 2009: “Evaluările spun că România va trece la creştere economică pozitivă în trimestrul doi din anul 2010″.
↓ Vasile Blaga, secretar general al PDL, ministrul Afacerilor Interne, 12 iunie 2010: “Cred ca guvernul Boc ar trebui să plece dacă se va ajunge la aplicarea măsurii de creştere a taxelor”.
↓ Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului, 20 iunie 2010: “Nu punem în discuţie creşterea TVA-ului sau a taxelor, am fi vorbit despre acest lucru dacă nu luăm măsurile de reducere a cheltuielilor. Dacă nu vom fi în stare să le implementăm, va veni alt guvern care să crească taxele, nu acest guvern. Noi credem în aceste măsuri (reducerea cheltuielilor, n.red.), dacă nu suntem în stare, va veni alt guvern care să aplice alte măsuri”.
↑ Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucuresti, 25 iunie 2010: “Cea mai scurtă cale pentru a face situaţia mai bună pentru populaţie este să angajezi cât mai mulţi oameni şi să le cresti salariile. Iar acest lucru trebuie să se intample în primul rand în sectorul privat”

Un singur lucru e clar, in momente de criza, trebuie sa incurajezi economia, si asta nu se face prin marirea taxelor, si nici prin taierea salariilor sau a pensiilor. In astfel de momente nu te imprumuti cu bani ca sa platesti salarii, ci eventual ca sa investesti. Asta nu a inteles guvernul Boc, restul e poveste.

Orasul meu, Campulung.

Cred ca postand acest link voi fi trezi amintiri placute in sufletul multora din cei ce imi citesc blogul. De asemeni, aceasta este scoala pe care am urmat-o. Lectura placuta!

joi, 17 iunie 2010

De ce se intampla astea?

Si unii mai spun ca Mircea Badea nu are dreptate..
Avem parte de multe paradoxuri:
- apa plata este la acelaşi preţ cu berea;
- branza e mai scumpa decat carnea;
- carnea de pui este mai ieftina decat ciupercile;
- nucile noastre mai scumpe decat nuca de cocos;
- laptele simplu mai scump decat laptele batut;
- portocalele mai ieftine decat merele;
- cartile sunt mai ieftine decat revistele;
- biscuiţii fără ciocolata sunt mai scumpi decat ciocolata;
- muzica bună e mai ieftina decat muzica proasta;
- maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele umplute cu samburele propriu;
- ceasurile mici sunt mai scumpe decat ceasurile mari;
- hartia nescrisă (A4) este mai scumpa decat hartia gata tiparita;
- vinul este mai ieftin decat strugurii;
- pixul cu mina este mai ieftin decat mina de pix fara pix.

miercuri, 9 iunie 2010

Ciumafai si bodyguarzi

Am aflat ce a patit saracuta de Cristina Spatar. Sau cum o mai fi chemand-o acum. Regina R&B. Cine a mai "incununat-o" si pe asta regina? Cioaba? Ca par a fi rude... Va spun eu cine: presa care in tara asta se pare ca preseaza kkt. Pe Acasa alta tzoapa, si asta tot cu bodyguard, ii ia de zor apararea. Ca vezi doamne te duci in cluburi care nu sunt de prima mana intotdeauna, ca se iau "bagabontii" de ele... Pai nu va mai duceti mai ciumafailor, nu acceptati toate contractele de doi bani si gata! Oricum la cat de al dreq de urate sunteti nu stiu de ce s-ar lua cineva de voi... Doar pentru cururile dezgolite constant, ca altceva nu aveti. Si daca oricum le-ati pus la bataie pana acum pentru a face cariera, ati putea sa mai serviti din ele si cate un baiat amarat, asa, pro bono. Capete seci ce se lauda doar cu prietenii sau sotii lor realizati material (cu altfel, doar asta a fost criteriul de baza cand l-au ales) si daca sunt intrebate orice altceva nu stiu sa spuna decat ca sunt vedete(?!) si ca simt nevoia de a fi protejate.

P.S. Ce mai baieti, ati crezut ca voi le-ati cucerit inimile? Fals, doar cardul vostru a facut-o cand a trecut prin POS-ul pe care il au in loc de suflet. Ele v-au ales, vanat sau cum vreti voi sa spuneti, voi ati devenit victimele... poponetelor lor goale si mult, mult prea folosite de altii inaintea voastra. Altii de diferite varste. Sa va traiasca afacerile caci fara ele sunteti fostii... Adica completati lunga lista mentionata putin mai sus. Povestea aici. Trebuie sa cititi neaparat si comentariile, sunt bestiale si reflecta exact ceea ce am scris eu.

joi, 13 mai 2010

Proteste mute, guvern surd

Am trecut astazi prin Piata Victoriei. Protest mare in fata guvernului. O gasca de oameni, ca altfel nu ii pot numi, stateau cuminti pe trotuarul de vis-a-vis, paziti de jandarmi, ingraditi de garduri de protectie si fluierau. Atat. Sunt ferm convins ca in cladirea guvernului nu se auzea nimic. Si chiar daca se uita cineva pe fereastra, de la 100 metri ar fi fost greu sa-si dea seama ca cineva protesteaza.
Proteste mute. Unde sunt cei care au avut curajul sa iasa in strada la Revolutie? Ce i-a infricosat atat de tare incat sa stea dupa garduri cu fluierele in gura? Probabil ca si oile protesteaza in tarcul lor cand sunt tunse sau duse la taiere, dar cine le baga in seama? Doar daca i-ar ataca toate odata, unite, pe ciobani ar avea sanse sa fie luate in serios. Dar ele nu gandesc si daca s-ar gandi la o revolta generala spontana le-ar fi prea frica...

miercuri, 12 mai 2010

Noua Ordine Mondiala - Romania, incotro?

Stau acum si cugetarile mi se zbenguie in cap, facand sa imi izvorasca o singura idee, un ecou continuu... Cum naiba de s-a ajuns aici? Astia sunt in stare sa ne faca sa ne batem intre noi - pensionarul va pandi privatul, care la randul sau ii va da in cap bugetarului de "200 de kg"...
De ce? Probabil asta ne e soarta, motivata de ce-a mai apreciata calitate a noastra, descrisa dupa scenariul: cum incearca unul sa scoata capul, il trage altul de picioare.
Prin anii 2007-2008, am zis si noi ca ne ridicam la lumina - faci o rata, cumperi o masina, o casa, fiecare dupa posibilitati. Iata ca ne-au rezolvat astia, nu o sa mai avem nici dupa ce bea apa. Si a cui e vina - a pensionarului si a bugetarului. Nu va lasati pacaliti, cand cele doua categorii nu o sa mai aiba bani, privatii cui vor vinde produsele si serviciile?
Romania - cu ce ai gresit? tot timpul calcata de altii, posedata, umilita, saracita...
Tara asta a avut tot ce ii trebuia sa reuseasca, mai putin oameni interesati sa o guverneze...de fapt co-interesati.
Masura instituita de mandrii nostri guvernanti (niste lichele) o sa de-a roade? Da, dar nu cele scontate, si unele opozabile direct situatiei din Letonia. Acestia, anul trecut, au taiat peste 30% din salariile bugetarilor. Efectul - somajul si deficitul bugetar au explodat - deci, in loc sa dreaga situatia au facut-o lata.
De ce ai nostri nu vad asta? pai, probabil ca nu ii intereseaza.
Concluzia - ce am trait pe vremea lui Ceausescu, e parfum, pe langa ce ne rezerva viitorul.
Sa tinem aproape, inamicul ne pandeste... si e infiltrat peste tot. Nu e nici pensionar, nici bugetar, nici particular... e cel care este la butoane.
Rugaminte - luati textul meu ca pamflet. De ce? pai oricum alta valoare nu are.
CLIC pe titlul postarii. Este edificator pentru situatia mondiala actuala. Va va marca.
Pana la urma solutia este o mare revolta, sa ii rupem pe astia cu averi colosale si pe bugetarii cu salarii de peste 200 milioane. Ca sunt destui... Pentru coloana sonora a postarii clic aici si aici

joi, 8 aprilie 2010

Cosmote imi opreste telefonul

Cosmote este serviciul de telefonie mobila care merge cand vrea el si cum vrea el. Dar ai la pachet o oferta meseriasa cu Romtelecom.
Romtelecom este serviciul acela de telefonie inutila de care ai nevoie ca sa iti pui clicknet. Este premium. Pretul.
Clicknet este internetul acela pentru care dai un ban dar stai ca pe dialup. Dar obtii reducere la Dolce.
Dolce este serviciul acela pe care daca ai o imagine în miscare nu vezi mutra omului. Dar macar ai servicii cu brand.
Brandul e acea chestie promovata de cocalari pe parbrizurile masinilor, vezi abtibilduri D&G, semne Nike, etc. Ajuta la agatarea de pitipoance.
Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare. Asa vrea Cristos! Numai bine si rau la nimeni! Nici macar la Greci!

vineri, 19 martie 2010

Mizerii de criza

In vreme de criza se pare ca multe firme cu renume au ajuns sa se comporte precum buticarii din coltul strazii. Astazi vorbim despre prietenii mei vechi, ORANGE Romania. Care s-au gandit ei in creierasele lor intepenite sa mai faca niste banuti, furati, pai altfel cum?... Si anume: daca ai intarziat cu plata abonamentului, pe langa faptul ca ti-l opresc la reactivare te trezesti ca ai activa si casuta vocala sau cum dracu' s-o numi ea, desi tu ai optat pentru anularea DEFINITIVA a ei. Asa ca daca te suna cineva, daca nu raspunzi sau ai telefonul inchis ala se trezeste ca vorbeste cu o duduie tampita, defapt un robot. Adica cu CASUTA TA VOCALA. Care este pe bani, nu gratis. Daca suni si te iei la cearta cu idiotii de la relatii cu clientii raspunsul este urmatorul: "datorita faptului ca ati intarziat plata si v-a fost restrictionat abonamentul, la redeschidere se anuleaza aceasta optiune" Dar intrebare a mea este de ce nu se anuleaza si celelalte extraoptiuni platite ale abonamentului? Adica alea pe care le-am adaugat noi la abonamente acum cateva luni si nu ne mai multumesc dar suntem obligati contractual sa le mentinem 2 ani... Oricum ce le mai poti face? sa renunti la abonament? Si ce, esti doar unul din cele 2 milioane de abonati... Adica un n i m i c.

miercuri, 3 martie 2010

luni, 22 februarie 2010

Din ciclul "cat de tampit sa fii?" partea a doua


Am primit chestia asta pe e-mail, din partea unei persoane de la care asteptam mult mai mult. Se tampeste lumea oameni buni...
Nu trimit nimic, o si sterg din calculator, numai de-al dreq, asa. Aoleu, dar daca am postat-o aici se numeste ca am trimis-o de fapt... Mare dilema. Acu' astept, la casa de nebuni nu ma mai primesc, asa mi-au spus cand m-au dat afara. O veni avansarea in post? Asta e sigur, doar e Postul Pastelui.

miercuri, 17 februarie 2010

Care? De ce?...


Care este sinonimul cuvantului " sinonim" ?
De ce "prescurtare" este un cuvant asa lung ?
De ce localurile deschise non stop au incuietori ?
De ce poate sosi acasa o pizza comandata mai repede decat ambulanta ?
Daca superglue lipeste intr-adevar orice, de ce nu si interiorul tubului ?
De ce toti nutritionistii sunt grasi ?

Intr-un oras de kko, pe o vreme de kko, cu un trafic de kko, ma gandeam asa: cat n-ai bani, n-are rost sa te-nvarti cu masina. Îti iei bicicleta si te plimbi cu ea. Marfa e la bicicleta ca nu tre' sa te uiti în două oglinzi, stii?
N-o mai ai si p'aia de sus, ai decat în stanga sau dreapta, cum vrei tu sa ti-o montezi. Daca vrei... Ce-i misto e că poti sa-i dai lantul jos imediat... mai lucrezi la ea... dacă face vreo pana nu e nicio problema, o iei în carca, doar e a ta, o stii.
Ca si faptele... ti le iei si te duci cu ele !

vineri, 15 ianuarie 2010

Nostalgie, partea a doua.

Capace... ati jucat capace? Capace sau cartoane... Se juca si cu fete de cutii de chibrituri, si daca aveai capace de la beri straine sau cutii de chibrituri straineze erai adevarat! Capacele se turteau cel mai misto pe sina de tren. Trageam cu tunuri cu carbid, puscam cu cuiul si fosfor de chibrit in asfalt, faceam pocnitori din 2 suruburi, o piulita si o punga, ne dadeam cu Pegas (cine era smecher avea semicursa ruseasca) cu care faceam wheelie, puneam plastic din pahar de inghetata la spitele de la Pegas sa caraie ca semicursa, duceam sticle, maculatura, castane si flori de tei la scoala, trageam cu cocoloase de hartie prin teava de pix, faceam cazemate din zapada si ne bateam pana degeram de tot, trageam pe sustache betii cu Vinisor si Vinifruct, scoteam ochii ca la melc in tren cand mergeam cu parintii la mare, ca sa vedem nudistele de la Techirghiol, la Eforie, credeam sincer ca un geam colorat care costa vreo 30 de lei, pus in fata teve-ului, il face color, mai era simbata emisiunea cu divertisment international, cascadorii risului si desene animate ... si mai era o emisiune... "virstele peliculei" parca martea, ne uitam la Studio X sambata seara pe bulgari 1, daca aveai antena de bulgari 2 erai un adevarat, ne adunam cate 15-20 la un video sa vedem pe Schwartzi sau pe Rambo, sau - ce minune!- un film porno, cumparam dupa-masa Informatia, cu 25 de bani, cumparam Tehnium, faceam montaje cu piese cumparate de la copii cu parinti electronisti, cotrobaiam prin noptiera parintilor unde gaseam niste pachetele dragute, cu un fluturas pe ele, pe care scria Protex, care contineau niscai baloane tare straniu rulate si cu un balonas mic-mic in varf, pe care le umflam fara frica sa plesneasca, trageam cu prastia peste case, exploram tematori o casa parasita in care se zicea ca mai exista sucombatul proprietar, trageam cu cornete de hartie cu teava de plastic, faceam corabioare si avioane din hartie, ambarcatiuni cu reactie cu un ou gaurit, umplut cu apa si incalzit cu spirt solid, cumparam casete ORWO si le inregistram de la radio, cand televizorul Opera nu mai avea imagine lua tata lampa PL 34 si o schimbam, nu aveam sticle de pet, berea nu era pasteurizata si se dadea doar cu sticla la schimb, faceam poze alb-negru cu Smena, mergeam in 3 concedii pe an, mergeam pe patine cu 4 rotite nu pe in-line skates, ne jucam prin demolari si stringeam tot felul de cioroabe mai mult sau ma putin folositoare lasate de proprietari plecati in graba , urmaream "Racheta Alba" la televizor si visam la descoperiri arheologice, faceam detectoare de metale si sorbeam povesti cu comori de la ai batrini in noptile de iarna sau afara pe balcon in noptile instelate de vara; la 10 seara se dadea stingerea (telejurnalul incheia o zi glorioasa la TV) daca nu erai sub plapuma cu RIC-ul la ureche ascultind in reluare la miezul nopti (adevarati melomani) cu Smokies, Beatles, Roy Orbison, erai la pupitru incercind cuvinte incrucisate; pierdeai zile (sau nopti cu lanterna sub plapuma) intregi cu lectura, citind carti pe care nu le gaseai dar de care auzisei de la parinti; Jules Verne era la mare pret... comentai cu baietii la scoala minunile tehnice posibile si imposibile (sincer sa fiu totusi atunci nu erau ignoranti care nu stiau care era diferenta intre o bomba atomica si una cu neutroni - dar acu parca sunt mai multi oricum eu stiam asta de la 8 ani); mergeam la cursurile de aeromodelism (stie vreun pustan acum ce e ala lemn de balsa ?) sau ... radioamatorism si invatam codul morse... ce frumoase erau concursurile cu "cautati vulpea" in care te ascundeai in padure intr-o groapa cu frunze in cap si cu un emitator si o antena legata discret de copac si te tineai de burta sa nu rizi in hohote cind cel care te cauta cu goniometrul se invirtea in jurul tau o jumate de ora pina te gasea lac de sudoare ...
Aaa.. sa-mi amintesc de petrecerile de sfirsit de liceu in care fiecare membru al clasei avea un rol determinant in cadrul ceremoniei ? Unul venea cu orga de lumini facuta dupa o schema din Tehnium altul cu magnetofonul Kashtan (erau concursurile alea istorice de se dadea un premiu mereu un magnetofon pentru locul 1), altul cu aparatul de fotografiat si cu blitz-ul iar fetele se bateau intre ele care sa isi faca la masina de cusut cea mai frumoasa toaleta de seara pentru petrecerea de ramas bun ...

http://florinvizantin.blogspot.com aka Nea Vizanu'

Postarea asta este pentru cei ce-mi spun, victoriosi: "aha, te-am gasit si aici!". Nu, nu m-ati gasi SI aici, sunt membru activ pe foarte multe forumuri mari, publice, foarte cunoscute chiar. Este suficient sa tastati numele meu sau porecla (cei ce o stiu) si "ati dat de mine". Daca nu vroiam asta pur si simplu imi restrictionam accesul la datele de contact, ar fi fost extrem de simplu si atunci sa va fi vazut... Puteti traversa intersectia de la Piata Victoriei la ora 16.00 cu un cearsaf pe fata?... Nu, dar puteti incerca, ar fi simplu sa scape lumea de voi.

P.S. Aka din titlu inseamna "also known as", "cunoscut ca si". Pseudonim sau porecla.

Cat de tampit sa fii?...

SMS. Primit de la cineva de la care aveam alte pretentii.
"Citeste aceasta rugaciune si vezi cum Dumnezeu raspunde: Doamne te iubesc si am nevoie de Tine, vino in inima mea si binecuvanteaza-ma pe mine si pe familia mea, casa, prietenii mei, in numele Domnului Nostru Isus Hristos. Amin. Trimite acest mesaj la cel putin 7 oameni. Vei primi un miracol maine. Daca tu crezi in Dumnezeu trimite acest mesaj tuturor. Daca il vei sterge vei avea inima rece. Trimite-l in 30 de minute si priveste ce se intampla."
Personal nu am nimic cu rugaciunea, nu sunt ateu, dar impotriva cretinilor care trimit asemenea mesaje mass... ce sa spun, tot "respectul". Voi primi un miracol maine?!? Raman gravid? Nasc pana de Paste? Tuturor, adica cui? Sa consider ca mai sunt si altii precum cel ce mi-a trimis SMS-ul si implicit sa ma bag si eu in gloata lor de redusi mintal? Daca nu il sterg si mi se incalzeste inima prea tare, fac infarct? Ba nu, las-o sa se raceasca, nu se strica, fac si economie cu frigiderul. Eu am in memoria telefonului vreo 600 de contacte, in mod cert ii bag ceva banuti in cont companiei de telefonie mobila. Sau mai bine lasa sa dea banii tembeli de genul asta. Si repede, in 30 de minute, altfel dati de dreq!...

duminică, 3 ianuarie 2010

Nostalgie

Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia noastra, GENERATIA X.
Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2010 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca „noi nu stim nimic".
Suntem ultima generatie care a jucat Ascunsea, Castel, Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii care au strigat „Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video si primii care am vazut desene animate color.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca.
Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare.
Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic.
Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Spuneam misto si fain in loc de cool.
Am sorbit din ochi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas.. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala..
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, „muzik a inceput cu Backstreet Boys, kre nici nu mai sunt cool akum, orikum!"
Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de la tec fara sa ne fie teama ca au prea multe E-uri, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am injurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, si poate ca tot noi i-am trimis 10000 de mailuri de „dulce".
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau Flori, fete sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam pe gura pe cine „iubeam".
Noi suntem cei care inca au mai „cerut (sau li s-a cerut)prietenia", care inca roseam la cuvantul „SEX", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacut de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam.
Noi am auzit si am vazut cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea „Feriti-va de magarus".
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de first-timers...
Daca esti de-al nostru... Felicitari!