CRACIUN FERICIT

Fericire. Liniste. Intelegere. Sunt lucruri care am dori sa nu se intample dar pe care trebuie sa le acceptam, lucruri pe care nu le stim dar pe care trebuie sa le invatam si oameni fara de care nu putem trai dar pe care trebuie sa-i lasam sa plece.

Iesind cu o alta femeie...

Nu sunt eu autorul, dar desi este foarte trista, merita citita.
"Cu putin timp in urma incepusem sa ies cu o alta femeie. In realitate fusese ideea sotiei mele.
"Tu stii ca o iubesti!" - imi zise intr-o zi, luandu-ma prin surprindere. "Viata este foarte scurta, dedica-i timp"...
-"Dar eu te iubesc pe tine", am protestat.
-"Stiu, dar o iubesti si pe ea, deasemenea".
Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era mama mea, vaduva de niste ani, dar serviciul si copiii mei faceau ca sa o vizitez numai ocazional. In seara asta am chemat-o sa o invit la cina si la film.
-"Ce s-a intamplat? Esti bine?" m-a intrebat.
Mama mea este tipul de femeie pe care, o chemare seara tarziu, noaptea, sau o invitatie surpriza este un indiciu de veste rea.
-"Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu tine", am raspuns, "amandoi, singuri... ce parere ai?".
Reflectand un moment la asta, zise:
-"Mi-ar place foarte mult"...
Vinerea asta, in timp ce conduceam, dupa serviciu, sa o iau, ma simteam nervos, nervozitatea care precede o intalnire... Si, pentru Dumnezeu, cand am sosit la casa ei, am vazut ca si ea era foarte emotionata! Ma astepta in poarta, imbracata in vechiul ei palton, isi incretise parul si imbracase o rochie cu care sarbatorise ultima aniversare de nunta, fata ei radea si iradia lumina ca un inger.
"Le-am spus prietenelor mele ca o sa ies cu fiul meu si au fost foarte emotionate." - imi povesti urcand in masina.
Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor. Mama mea se sprijini de bratul meu ca si cum era "Prima Doamna a Natiunii". Cand ne-am asezat a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei vedeau numai figurile mari. Pe la mijlocul meniului mi-am ridicat privirea spre ea. Mama mea, asezata pe partea cealalta a mesei, doar ma privea. Un suras nostalgic se vedea pe buzele ei.
-"Cand erai micut, eu eram cea care iti citea meniul. Iti amintesti?".
-"Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiti sa-ti inapoiez favoarea", am raspuns.
In timpul cinei am avut o conversatie agreabila, nimic extraordinar, doar ne-am pus la zi unul cu viata celuilalt. Am vorbit atata, ca am pierdut filmul.
-"Voi iesi cu tine si altadata, dar numai daca ma lasi sa te invit eu", spuse mama mea.
Cand am dus-o acasa imi parea rau ca ne desparteam, am sarutat-o, am imbratisat-o si i-am spus cat o iubesc.
-"Cum a fost intalnirea?" a vrut sa stie sotia mea cand m-am intors in noaptea aceea.
-"Foarte placuta, iti multumesc", am privit-o recunoscator spunandu-i, mult mai mult decat mi-am imaginat.
Cateva zile mai tarziu mama mea a murit de un infarct, totul a fost atat de rapid ca nu am putut face nimic.
Dupa putin timp am primit un plic de la restaurantul unde cinasem cu mama.
Continea o nota care spunea :
Cina este platita anticipat, eram aproape sigura ca nu voi putea fi aici, oricum am platit pentru tine si sotia ta.... Niciodata nu vei putea intelege ce a insemnat noaptea aceea pentru mine... TE IUBESC! Mama ta.
In acest moment am inteles importanta de a spune la timp TE IUBESC si sa le dam fiintelor noastre dragi spatiul pe care il merita. Nimic in viata nu este mai important decat Dumnezeu si Familia ta, da-le timp pentru ca ei nu pot astepta.
Daca Mama ta traieste... distreaz-o!
Daca nu... aminteste-ti-o!
Si aminteste-ti mereu! Dumnezeu iarta, dar Timpul nu iarta niciodata. NICI NU SE POATE INTOARCE."

Trist dar adevarat...

Fetita mea

Printesa mea, la prima ei serbare in cadrul Gradinitei 168, grupa mica.

Ce mai vand hipermarketurile

Auchan Titan. Oare chinezii care au confectionat decoratiunile astea nu au primit corect detaliile de inscriptionare sau nu au stiut sa citeasca? Dar cei ce au receptionat marfa? Dar cei de la Auchan? Poate ca ei nu stiu sa citeasca... Sau poate ca se gandesc ca noi, romanii, cumparam toate gunoaiele, de nevoie. Sau poate ca foamea e prea mare si criza financiara prea adanca. Mici mizerii ce maresc groapa asta de gunoi numita Romania.

Am "implinit" 200.000 km

Masinuta mea, VW Passat din 2000, a implinit 200.000 kilometri. Frumos, nu?

Orange Romania

Dezamagire. Asta este cuvantul potrivit. Dupa 12 ani, fidelizarea la Orange este doar o vorba in vant. Se pare ca pustii angajati de sus-numita societate habar nu au ce inseamna pastrarea bunului renume la acest nivel de business. Mai pe larg, care este patania...
In data de 28 noiembrie ma hotarasc sa cumpar de la Orange un telefon Nokia 6500 slide, la fidelizare, folosind punctele acumulate si prelungind contractul pe inca doi ani. Ok, lansez comanda online, pe site-ul lor, mi se confirma pretul final de 327 RON, telefonul fiind in promotie pana la sfarsitul lunii. Optez pentru livrarea prin curier, neavand timpul necesar pentru a-l ridica personal. Maare greseala... Curierul, respectiv Cargus, este VARZA. Si acum de ce?... Pentru ca sunt sunat de la dispeceratul lor sa ma intrebe cand sunt acasa, deoarece am fost cautat de 3 ori. Cautat unde? Pe STRADA Livezilor si nu pe INTRAREA Livezilor, acolo unde ar fi trebuit. De ce? Pentru ca au pe masini GPS "analogic". Adica o harta a Bucurestiului intinsa pe scaunul din dreapta. Ma rog, asta e problema lor, ideea lor de livrare rapida.
Pe data de 9 decembrie le comunic celor de la Orange ca nu mai pot fi gasit la adresa de mai sus, ci pe Baba Novac. Evident ca nimeni nu a luat in seama ce am scris eu acolo, Cargusul continuand sa ma caute la adresa veche. Dupa multe telefoane si nervi reusesc sa rezolv personal ceea ce trebuia sa lamureasca Orange si pe 15 decembrie coletul ajunge in sfarsit la mine, dar acum stupoare! Pretul de expediere este de 609 RON, adica pretul de raft. Evident renunt la telefon si plin de draci ma reped la cea mai apropiata reprezentanta Orange, adica la Auchan Titan. Le expun baietilor situatia, ei ma asigura ca se rezolva totul pana de Craciun, ca voi fi contactat a doua zi de cineva de la vanzari, deoarece eu le explic ca doream ca acest telefon sa fie un cadou de Mos Nicolae si macar de Mos Craciun sa-l am. Trec doua zile si nimic, nici un apel de la nici un angajat. Pe 17 decembrie trec din dou pe la ei, fac o noua sesizare si de data aceasta chiar primesc de la serviciul clienti mesaj pe mobil prin care mi se confirma primirea sesizarii si sunt asigurat ferm ca in cel mai scurt timp mi se va rezolva problema. Aiurea, astept si voi astepta mult si bine vreo rezolvare, se pare ca incompetenta este la ea acasa in aceasta firma de care este numai reclama. Dar m-am hotarat sa-mi dedic timpul liber antireclamei si trimiterii de sesizari, cea mai la indemana fiind catre OPC. Si mai vedem...
In orice caz Sarbatori Fericite angajatilor Orange Romania!.. Angajati care au reusit sa-mi distruga spiritul Sfantului Nicolae si al Craciunului. Dar pentru asta exista avocati, instante, daune morale si toate cele, nu?

Iertarea...

Uneori facem lucruri care pentru toti ceilalti par inutile, chiar frizeaza absurdul. Pacat ca nu mai putem intoarce timpul si cuvintele, pentru a evita ranirea persoanelor dragi si importante din viata noastra. Singurele importante dealtfel, singurele care conteaza cu adevarat. Regretele sunt tardive, chiar daca pentru noi par a fi perfect justificate in contextul anemic si pueril al supararii de moment. Doar ceilalti oameni, cei pe care ne-am suparat doar ca sa avem de ce ne certa, de ce ne face zilele si asa amare si mai amare, pot aduce iertarea asupra noastra si asupra vinelor lor inchipuite, de moment. Dar ranile cuvintelor sau tacerilor dure raman ca niste santuri adanci in sufletele lor, precum o urma de topor pe fata cruda a unui arbore, si chiar nespuse razbat la suprafata sumei faptelor bune si a vorbelor mangaietoare. Noi, sunt eu...

Am invatat

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca, tot ce poti face este sa fii o persoana iubita, restul depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie altora s-ar putea sa nu le pese. Am invatat ca dureaza ani sa castigi increderea si doar in cateva secunde poti sa o pierzi. Am invatat ca nu conteaza ce ai in viata, ci pe cine ai. Am invatat ca te descurci si iti este de folos farmecul numai 15 minute, dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca, ci cu ceea ce poti tu sa faci. Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor, ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva. Am invatat ca oricum ai taia orice lucru are doua fete. Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde, s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi. Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti. Am invatat ca eroii sunt cei care fac ce trebuie, atunci cand trebuie indiferent de consecinte. Am invatat ca sunt oameni care te iubesc si nu stiu sa o arate. Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat, dar nu am dreptul sa fiu si rau. Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta. Am invatat ca daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu asta nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten oricum te va rani din cand in cand, iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii, cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti. Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea dar ca tu esti responsabil pentru ceea ce devii. Am invatat ca daca doi oameni se cearta asta nu inseamna ca nu se iubesc si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc, nu faptele sale. Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit. Am invatat ca indiferent de consecinte, cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata. Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul ca si vorbitul poate linisti durerile sufletesti. Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede. Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc ca sa pot fi iubit.

E campanie electorala, nu?...

Partidul ecologist. Metrou. Bucuresti. Fara cuvinte.

Sa ne traiasca profesorii. Cei vechi, nu astia...

In vreme ce o lume-ntreaga se clatina sub criza financiara globala, profesorii din tara noastra mult-incercata fac greve si au pretentia sa li se mareasca salariile cu 50%.
Am putea incerca si un banc pe tema asta sau macar o chestie de gen "Culmea culmilor!".
Eu am mers la scoala pe vremea lui Ceausescu asa ca am amintiri proaspete despre ce si cum era.
Imi amintesc ca eram 38 de elevi in clasa, nu ca acum cand sunt maxim 22.
Faceam cate 7-8 ore ore pe zi, 6 zile pe saptamana, nu ca acum cand 7 ore pe zi sunt exagerate asa ca se fac 5-6 si numai 5 zile pe saptamana.
Toti profesorii mei erau oameni cu calificare, adica toti aveau facultate de specialitate. Acum insa o fosta femeie de serviciu este mare doamna profesoara, preda "Lucru manual" si are statut de profesoara, fara ca intre timp sa mai fi facut o scoala, ceva. In situatia asta sunt 40% dintre "profesorii" actuali.
Cand am terminat clasa a VIII-a am promovat cu totii iar Bacalaureatul aproape la fel l-am luat cu 4 exceptii. Si stiti de ce? Pentru simplul motiv ca profesorii erau constiinciosi si predau orele cum trebuie, se prezentau la ore si in plus, faceau meditati la scoala cu toti elevii interesati, ba chiar te si trageau de urechi daca nu veneai la meditatii la scoala, dupa ore. Sa fi indraznit unul sa nu vina! Chiar de erai elev foarte bun si tot veneai la meditatii. Daca lipseai te luau parintii de urechi ori profesoara te pedepsea cu vreo 100 de probleme de rezolvat pana a doua zi. Culmea meditatiei: "Nu cerea nici un profesor bani ca sa faca meditatii dupa ore!" Va puteti imagina asa ceva?! Ei bine, da, meditatiile la scoala dupa ore erau ceva obisnuit si nici un profesor nu cerea bani pentru asta de la elevi ori parinti si nici in plus la salariu nu lua vreun ban. Exista in bunul simt si consiinciozitatea fiecaruia dintre ei asa ca ne munceau zdravan ca sa invatam bine si sa luam note mari. De aceea cu totii luam Bacalaureatul si aveam o bruma de cunostinte generale.
Acum insa profesorii nu vin la ore asa cum ar trebui, cand vin pierd o gramada de timp povestindu-le elevilor problemele si frustrarile lor personale, mai dau cate un 2 ca nu le place moaca vreunuia si, cand se suna de pauza, le spun elevilor ce sa citeasca pentru ora urmatoare. Copiii habar n-au de scoala pentru ca nici profesorii si nici parintii nu dau importanta procesului de invatamant. Asa ca, atunci cand ajung in clasa a VIII-a sau a XII-a incep framantarile: bucuria profesorilor ca iau bani cu nemiluita pe meditatii care nu folosesc nimanui. Caz concret: un profesor de matematica, diriginte al clasei, a facut cu toti cei 24 de elevi ai sai meditatii vreme de 1 an. Fiecare elev a mers la meditatii de 2 ori pe saptamana, tot anul scolar de clasa a XII-a, chiar si in vacante. O sedinta de meditatie costa 500.000 lei. Poate ca suna ca o problema de clasa a III-a, insa socotiti si voi: 24 elevi x 2 zile pe saptamana x 200 zile x 500.000 lei, cam cat face. Ca sa nu mai mentionez ca si sotia lui era tot profesoara de matematica, la fel si fiica lui, si aveau exact aceleasi activitati in timpul liber. Culmea stiti care a fost? Din cei 24 de elevi meditati doar 6 au trecut examenul de Bacalaureat in prima sesiune, iar la a doua sesiune a mai trecut unul. Deci din 24 au trecut 7, iar 17 au dat Bac-ul anul urmator. Din cei 17 s-au prezentat la Bac in anul urmator doar 6 si doar 2 au trecut, acestia nefacand nici macar o ora de meditatie. Faceti deci o socoteala simpla: daca din 24 de elevi au trecut examenul de Bac 9 elevi iar restul au renuntat definitiv sa mai incerce, cam ce cantitate de tineri fara speranta avem noi in tara asta a noastra? Ce vor face acesti tineri? Nu-i angajeaza nimeni fara diploma de Bac si chiar daca isi gasesc un post pe undeva in mod sigur nu lucreaza in ceea ce s-au calificat. Cat timp pot ramane pe post? Cateva luni si apoi pleaca si cauta altceva. Acesti tineri nu pot deveni independenti financiar si nu vor putea astfel sa faca ceva bun cu viata lor. De la an la an numarul acestor tineri creste. Toata ruleta aceasta ruseasca o joaca profesorii cu copiii acestei tari. Mai au si pretentia sa ceara salarii marite cu 50%? Cat de gros le este obrazul acestor parodii de pedagogi? Cata nesimtire intra in ei? Oare nu se mai satura, mai fratilor?
Eu stiu asa: oriunde ai lucra, intai lucrezi si pe urma iei banii. La profesori e pe dos: vor intai bani si pe urma mai vedem cu munca. Eu zic ca face bine Tariceanu ca nu le da bani cu toate presiunile lor. Intai sa munceasca si apoi sa ceara bani mai multi.
Doar nu e ca la curve in invatamant, nu-i asa?!

Esti cea mai frumoasa femeie...

Esti cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Si-ti stă bine cu franjurii ploii în păr.
Esti cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Si rochia se zbate disperată să-ti ascundă genunchii.
Esti cea mai frumoasă femeie pentru că eu
Sunt plecat departe şi tu ma aştepti.
Esti cea mai frumoasă femeie şi ştii să aştepti.
Şi totuşi aştepti...

Sefii tampitilor.... Adica "Stupiditate monumentala 2"

In articolul "Stupiditate monumentala" va povesteam despre nivelul de cultura si foamea din gatul unor marunti functionari publici platiti cu bani grei de la buget, adica din banii nostri. Acum a venit vremea de a va povesti si despre sefii lor. Adica sefi care la randul lor s-au "ridicat" tot din randurile groase ale paznicilor, fostilor gardieni publici actualmente numiti pompos "politisti comunitari". Apropo, ati observat cum se uita politistii adevarati la astia comunitari? Am vazut la Udriste o faza si de atunci comunitarii au scazut considerabil in ochii mei.. Sefi care MI-AU RESPINS CONTESTATIA PE MOTIV CA ESTE NEINTEMEIATA... ha ha ha. Asta e... Romania, te iubesc.

Iti doresc faliment placut, MEGA IMAGE !

Aici, dupa ce mult timp m-am intepat cu produse cumparate de la MegaImage si am tacut,voi posta gama variata, minunata, produsele proaspete si preturile imbietoare din mai sus numitul butic de cartier. Bleah!...

NETLOG, imi mananca ficatii

Ingrediente: un cont vechi la Netlog (cam de cand era Facebox), un profil bine pus la punct, cu poze multe si frumoase, grupate pe albume, o seara fara somn si un individ (eu) cu chef de uploadat poze din concediu pe jucaria asta mai sus numita (Netlog). Si incep, linistit, cu unealta foto a netlogului in cauza. Iau un intreg folder, din concediul de la marea noastra draga. Ii dau de lucru, incepe uploadul si deodata, STOP! Cont blocat! Poze indecente! Si acum zic in sinea mea: astia care mananca de pe urma site-ului o painica sunt chiar atat de puritani? Ar fi vrut sa stau eu si fetita mea de 3 ani si jumatate pe plaja in costum de schi si cu caciuli pe cap?... Sau au o problema cu spalatul belgienilor la popou? Belgienii netlogului, evident. Si netlog cu "n" mic, tot evident, ca asa vreau eu acum. Oare prea multii pedofili belgieni sunt dintr-o data pudici la vederea unei petec de piele mai bruneta decat spalaceala lor? Acum astept cu nerabdare sa-mi deblocheze tontii contul, sa vad si eu ce mare rahat au operat ei pe acolo. Si sa vad daca il mai pastrez sau il sterg cu injuraturile virtuale de rigoare.

Cum am ramas fara permis...

Dimineata zilei de 10 octombrie, ora 6.50. Intersectie. Strada Complexului, fara prioritate cu strada Dristorului. Prioritara si cu o singura banda pe sens. Eu, pe Complexului. Ma opresc regulamentar, ca sa intru pe Dristorului, spre stanga. Cel din stanga opreste si ma lasa sa ies. Cel din dreapta opreste si el. Oameni civilizati si politicosi, desi e prima ora si trafic infernal. Eu ies la stanga, le multumesc printr-o ridicare simpla de mana si ma asez in spatele ultimei masini de la semafor, parcurgand astfel aproximativ 8 metri de la intersectie, pe Dristorului. Deodata simt masina miscandu-se usor. Ce s-a intamplat? Un pinguin cu un Logan (nu are importanta marca si modelul aici) incercase sa depaseasca prin dreapta pe toata lumea din coloana de la semafor si s-a poticnit de mine care eram usor iesit din coloana cu dreapta fata deoarece la semaforul la care tocmai ma asezasem si care era 20 metri mai in fata urma sa fac dreapta pe Bulevardul Camil Ressu. Pinguin care mai acroseaza cu dreapta lui si un alt Logan albastru parcat acolo in "spic", jumatate pe trotuar. Defapt el nu avusese loc sa treaca printre mine si Loganul albastru parcat si ne-a acrosat pe amandoi. Pagube materiale acum. Eu la Passat bara fata dreapta zgariata pe vreo 10cm patrati si foarte putin coltul aripii dinspre far. El la Logan: Pasajele aripilor fata "indreptate", capac janta stanga spart in janta mea, oglinda stanga sparta in oglinda mea care nici macar zgariata nu este, usa soferului nu se mai deschide si cam atat. Adica varza raportat la gravitatea accidentului. Ajungem la politie iar aici, stupiditate absoluta a politistului, eu sunt vinovat ca nu am acordat prioritate si l-am incurcat pe individ. Il intreb pe nenea policeman de ce individul depasea prin dreapta iar el imi spune ceva gen "fugi dom'le d-aici ca nici nu exista depasire prin dreapta... ce e aia?" Atunci de unde a venit dobitocul, din cer? Cert este ca politistul dupa ce a constatat avariile masinilor a inceput sa-i planga de mila Loganistului iar mie imi spune: "uite dom'le ca dumneata nu ai nimic si dansul are masina praf". Si eu, evident ca am fost scos vinovat si am ramas fara permis pentru 60 de zile. Deci nu viteza ucide, Logan ucide! Iar politistii sunt sentimentali si partinitori. Romania, te iubesc!

Am luat-o. Cu 15 din 15. O fi bine?

Astazi am dat testarea pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere. La 30 din 60 care ar fi fost 90 daca nu o luam sau nu ma prezentam. Cu 15 din 15. Raspunsuri corecte, evident. Trei din 34. "Suspendati", evident. Dintre care 2 TIR-isti. Evident. Ce o fi atat de evident, ca nu suntem pregatiti ca si conducatori auto, din punct de vedere al legislatiei si nu in ultimul rand al conducerii auto corecte sau ca sunt intrebari dificile? Nu, nu sunt dificile intrebarile, doar ca nu sunt cele simple, pentru obtinerea permisului, ci au cate ceva care ar trebui sa puna in evidenta experienta in ale condusului. Atat. De astazi incolo ii privesc altfel pe ceilalti soferi din trafic. Ca pe niste posesori de arme letale, potentiali infractori sau criminali fara de voie. Asta e...

Rolls Royce si Columbeni

Astazi pe la ora 15 ma intorceam cu tatal meu cu Clio, pasager, ca de, permisul e in cui pentru inca 27 de zile, pe Bucuresti-Ploiesti, dinspre aeroportul utilitar. La semaforul de la aeroport, tatal meu observa extaziat o superlimuzina pe banda 2, noi fiind pe 1. Ii spun ca este vorba despre Rolls-ul Columbenilor si ramanem amandoi cu ochii pe el. Deodata se deschide geamul din dreapta spate si o manuta delicata cu o manechiura perfecta scoate un ambalaj de ceva mic si transparent si ii da drumul nonsalant pe jos. Din asta deducem noi si inca vreo 5-6 persoane care au vazut faza ca fie porcariile astea scumpe de Rolls Royce nu au nici un pic de spatiu de depozitare pentru mici gunoaie, fie sunt pline de mici gunoaie, fie sunt cumparate de mici gunoaie... Sa ne traiasca micii bogati. Bogati bogati dar nesimtiti nenica...

Clipe, Amintiri, Momente, Viata.

Clipe. Momente pierdute intr-o mare de cotidian, nesemnificative pentru majoritatea oamenilor, unice pentru foarte putini, detalii uneori absurde, alteori de o incarcatura mai mare decat toata puterea oceanelor pe care le-am cunoscut. Clipe… atat de efemere incat ar putea disparea cat ai zice clipe. Si totusi, de cate ori in linistea noptilor de vara ne contemplam viata, nu ne aducem aminte de fapte marete, ci doar de cateva clipe. Amintiri. O privire, un bilet, o vacanta la munte, o lacrima ascunsa intr-un zambet, un prieten, doi prieteni, o multime de prieteni. Prima cearta, prima impacare, prima gelozie, primul juramant… prima oara… Amintiri, o biblioteca imensa de sentimente, stari, senzatii, fapte, intamplari, descoperiri si marturisiri. Un loc in care te duci atunci cand vrei o certitudine a faptului ca existi. Experienta. Cana de cafea ar trebui sa stea mereu in dreapta, asa cum micul dejun de week-end nu se ia niciodata inainte de ora 10. Puloverele ar trebui sa fie mereu sobre, asa cum niciodata ea n-ar trebui sa se vopseasca blonda. Niciodata fructe de mare, niciodata alcool la volan, niciodata rautati in public. Oricand intalniri cu prietenii, oricand un drum la munte, oricand un telefon. Experienta – ciudatul fenomen ce da repere clare asupra unui sistem brownian de viata moderna. Viitorul. Peste 10 ani, peste un an, peste o ora, imediat. Ceva ce are sa se intample. Parte intr-o deplina constienta, parte intr-o atat de fireasca intamplare. Uneori teama de acest cuvant naste zbateri interioare atat de vecine cu nebunia. Alteori teama dispare la fel de usor cum zboara purtat de curenti un pescarus deasupra marii. Si totusi e viu, e undeva acolo, are o inima ce bate, ce asteapta ziua in care sa zambeasca in soare dand un sens nou tuturor impresiilor noastre de cunoastere.

Am mai invatat cate ceva...

Am invatat ca nimeni nu este perfect... Pana cind nu te indragostesti. Am invatat ca viata e dura. Dar eu si mai si! Am invatat ca sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi. Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana. Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte. Am invatat... Ca ar trebui mereu folosite vorbe bune. Pentru ca maine poate va trebui sa le retragi. Am invatat ca un suras e un mod economic pentru a-ti imbunatati aspectul. Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt... Dar pot mereu sa fac cate ceva. Am invatat ca atunci cind fiica ta nou nascuta iti tine degetul in micul ei pumn s-a lipit de tine pentru toata viata. Am invatat ca toti vor sa traiasca in varful muntelui. Dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului. Am invatat ca trebuie sa te bucuri de calatorie si sa nu te gandesti doar la scopul ei. Am invatat ca e mai bine sa dai sfaturi doar in doua situatii. Cand sunt cerute si cand de ele depinde viata cuiva. Am invatat ca, cu cat irosesc mai putin timpul mai multe lucruri reusesc sa fac.

De ce nu am CASCO?

De tampit, d'aia.... Mai ales in mizeria asta de trafic, pe mizeriile astea de drumuri platite cu bani grei, cu banii nostri, ai tuturor. Pentru ca vreau sa-mi repar vopseau zgariata de indolenti in parcarile hipermarketurilor, care desi vad ca nu au loc sau nu sunt in stare sa stapaneasca bine carucioarele de cumparaturi se baga cu ele printre masini rupand oglinzi si producand daune mici dar oribile lacului caroseriilor. Pentru ca exista oameni care-ti zgarie adanc, cu cuiul, masina doar pentru ca tu ai si ei nu. Sau iti arunca cu oua pe ea pentru ca noaptea trec basculante ce fac un zgomot infernal si iti pornesc alarma. Alarma care te deranjeaza si pe tine, dar daca nu o armezi te trezesti fara stergatoare, oglinzi, embleme, ornamente si chiar roti. Ca doar e Romania. Pentru ca asta este tara in care toti neavenitii conduc, unii din snobism tembel iar altii de nevoie, desi sofatul este o mare necunoscuta pentru ei. Nu conteaza ca ai luat sala cu maximum de puncte, si inca de mai multe ori, ca doar traseul te-a despartit de permis si pana la urma nici traseul, ca doar d'asta exista euro si instructori amabili. Daca nu ai skills, esti praf la volan, dai banu' si gata! Un potential infractor pe sosele , cu o arma mortala pe mana. Nu viteza ucide!! INCONSTIENTA ucide, PROSTIA ucide, LIPSA DE EXPERIENTA ucide, NEATENTIA ucide, TERIBILISMUL ucide.

Stupiditate monumentala.

Sau cine mai este platit din banii nostrii. Alt titlu nu mi-a venit acum in minte, poate pentru ca sunt prea nervos... Dupa o zi intreaga petrecuta in ambuteiajele Bucurestiului nostru drag cine oare nu ar fi? Mai ales cand stii ca ai stat degeaba blocat, ca nu ai putut rezolva nimic din cauza unor maimute incapabile, "asezate" in posturi cheie ale administratiei. Pe scurt, insa care sunt faptele...
Prin anul 1999 imi vine mie o ideie mareata de a-mi deschide un nou magazin (la acea ora aveam deja unul pe Calea Mosilor, dar de, omul de ce are d'aia ar mai vrea). Zis si facut. Printr-un concurs de imprejurari, printr-o relatie care pe vremea aceea se numea soacra, gasesc un spatiu comercial pe care il inchiriez de la proprietar, adica fostul abator Glina (SC Glincarn SA). Toate bune si frumoase, contractul beton, de asociere in participatiune, adica ei cu spatiul eu cu marfa, obligandu-ma totodata sa iau de la ei si o anumita cantitate de marfa saptamanal. Acum sa nu intelegeti ca am deschis o carmangerie. Noo... bacanie, cu de toate dom'le, sa aiba omul ce cumpara. daca nu e una e alta si tot se leaga de o cumparatura mica.
Buuun... magazinul incepe sa mearga, vadul se formeaza, asta dupa ce spatiul fusese inchis timp de cativa ani si cam tot ce tinea de instalatii si finisaje in general se distrusesera, iar eu trebuind initial sa bag ceva banuti in reparatii de tot felul, faiantari si alte mizilicuri d'astea.
Prin anul 2004, mai exact in vara, abatorul intra in procedura de lichidare, ca mai toate fabricile din tara asta care trebuiau sa "pice" pentru a le lua cineva pe 2 lei. Nu de alta, dar cam totul prin abator era nou sau aproape nou. Ce Dumnezeu, atata inox, fier, aluminiu si cupru sa fie folosite aiurea, intr-un ABATOR?!?... Astea stau mult mai bine intr-o topitorie si banutii de pe ele intr-un cont, undeva... Ok, ca ne indepartam de subiect (sau, ma rog, asta este altul, dar toate la timpul lor).
Din cauza unor probleme personale a trebuit sa inchid magazinul, informand totodata pe cei care au preluat spatiile comerciale si de productie ale SC Glincarn SA de treaba asta. Am lasat acolo, neavand atunci unde sa le duc, niste vitrine frigorifice, niste rafturi si cateva alte maruntisuri.
Si uite asa au trecut 4 ani si intr-o dimineata de septembrie a acestui an, mai exact pe 8, ma pomenesc cu un telefon de la un anumit Nelu Apetroai, reprezentant Grecrom SA, firma ce detine spatiul de la Popisteanu nr.8, si care imi spune ca peste noapte s-a surpat un perete din boltari de beton, exterior, al magazinului si ca eu trebuie sa vin acolo sa-mi iau catrafusele, pentru ca ei nu mi le mai tin gratis. Ok, toate bune, ma urc la volanul dubei si plec spre magazin. Odata ajuns acolo, incep linistit sa incarc in masina vitrinele si rafturile. Cand eram aproape la final, apare din neant (ca ceata nu era) un echipaj de la Politia Comunitara a sectorului unu, sectia Pajura, iar domnul politist-fost gardian-fost paznic ma roaga sa ma legitimez. Nu vreau sa incalc legea si-i dau chipiosului ce vrea adica C.I. si ce credeti ca face omuletul? Imi ia datele ca sa ma amendeze ca am depozitat materiale de constructie rezultate din demolari pe domeniul public!! Incerc calm sa-i explic ca zidul a cazut singur, ca nu sunt eu proprietariul spatiului si nici macar chirias nu mai sunt de patru ani, deci nu am absolut nici o raspundere, ca foarte bine puteam fi un simplu angajat trimis sa ridic bunurile de acolo, ca nu are absolut nici un martor ca as fi adus eu din alta parte molozul si boltarii aia acolo. El, nooo, nu se poate dom'le, ca am si eu sefi si daca nu iau masuri ma ard pe mine, si apoi, pe cine sa amendez decat pe dumneata, ca doar te-am gasit aici, nu?... Ce, stau eu sa fac ancheta si sa descopar prorpietarul?...
Il las in plata domnului si imi continui treaba fara nici un zbucium, stiind ca nu are cum sa ma amenze pe mine pentru un perete cazut al unui magazin cu care nu mai am treaba de 4 ani si care nici macar nu este al meu.
Numai ca se spune ca nu e bine sa te pui cu prostul ca are mintea odihnita. Pe data de 29 septembrie ma trezesc cu un plic taare oficial, cu un proces verbal in interior, completat pe data de 14 septembrie, adica atunci cand acolo nu mai era nici pic de moloz deoarece proprietarul stransese totul, prin care eram instiintat ca am fost amendat pentru cauza de mai sus cu 800RON! Zic: hai sa ma duc pana la ei la sediu sa rezolv cu vreun sef, ca poate e mai destupat la cap. Iau tot Bucurestiul in roti, din Baba Novac si pana in Pajura, fac o ora si jumatate pana acolo si fericit ca am ajuns si sunt la capatul epopeei, dau buzna in sectia de fosti gardieni publici cu rang nou de politisti. Ce gasesc insa acolo nu credeam ca exista, Monumente de prostie, oameni buni! Ma intampina o doamna politista care imi explica calma ca nu pot discuta cu nimeni mai sef decat ea, ma asculta cu atentia unui cimpanzeu caruia ii arati o banana si trage concluziile: Trebuie sa contest dracia de proces verbal in instanta, adica trebe un avocat platit din banii mei si ca eu trebuie sa dovedesc cu acte in regula, atentie, CA SPATIUL NU ESTE AL MEU! Dar pana atunci, la sfatul unui amic avocat depun o sesizare la comandantul Politiei Comunitare. Sa vedem ce-o mai fi...