Tupeul unei minoritati (de)favorizate

Preluare integrala de pe  http://ochiometru.wordpress.com/2012/02/27/tupeul-unei-minoritati-defavorizate/ Cred ca toti ROMANII nutrim aceleasi sentimente. Ma intreb insa cand se va sparge buboiul.

Duminică dimineaţă în tramvaiul 20, tramvai care adună tot ce se scurge din Laromet, piaţa 16 Februarie şi cartierul Chitila. Culoarea dominantă a călătorilor era un bronz natural combinat cu o jegoşenie de haine, mirosuri şi obscenităţi spuse cu voce tare într-o totală indiferenţă faţă de cei din jur.

Un magraon burtos, slinos,cu ghiuluri pe şapte degete din zece, răscrăcărat pe un scaun în aşa fel ca picioarele-i să incomodeze, intenţionat, trecerea altora, rodea de zor seminţe scuipînd(bineînţeles) cojile pe jos. Priveam fascinat atât viteza şi tehnica de “lucru” cât şi covorul de coji de la picioarele lui care creştea pe măsură ce  trecea timpul.

Pe la a treia staţie n-am avut de lucru (sau poate eram prost dispus in dimineaţa aceea) şi i-am spus:

- De ce dai bre cojile pe jos că nu eşti la tine acasă. Cine dracu’ crezi că face curăţenie după tine?

Coloratul mă “scrută” cu o privire batjocoritoare gen ce te f…te pe tine grija, după care îşi spori ritmul de procesare parcă să-mi facă în ciudă, răspunzând după un profund proces de alertare a neuronilor preţ de alt pumn de seminţe:

- Că aşa vreau eu şi aşa am fost învăţat.

- Bun , aşa ai fost învăţat dar dacă ţi se spune că nu este bine ce faci, de ce continui ?

- Şi tu ce treabă ai, te-ai sculat cu faţa la cearceaf?

…. şi discuţia a continuat pe acelaşi ton de profund dispreţ  dar mai ales de încrâncenare de a nu respecta nimic din ceea ce numim noi”norme de comportament social elementar”. Sosirea în staţia de destinaţie m-a făcut să renunţ la discuţia care începuse să degenereze în cu totul altceva. Gustul amar al acestui episod m-a urmărit însă toată ziua, ocupîndu-mi mintea cu gânduri, nu tocmai ortodoxe, despre această minoritate care ne produce, prin simpla ei prezenţă, un sentiment de panică, de teamă şi de total disconfort.

Realitatea este că tot ce doreşte această naţie este să nu se încadreze în societate în ciuda tuturor programelor ce se derulează şi a banilor(mulţi) care se folosesc pentru integrarea ei în societatea românească. Această naţie este ca drojdia de pe fundul sticlei de şampanie în prima fază de procesare, rezidu care dacă este lăsat acolo transformă nobila licoare intr-o poşircă inutilizabilă.

Să priviţi cu atenţie toate evenimentele, apariţiile, acţiunile, prezenţele, promiscuitatea VOITĂ a acestei naţii şi ve-ţi înţelege ce vreau să spun.” Autismul” acestei minorităţi spre care se pompează bani în prostie, spre care se indreaptă programe de integrare ce nu-şi ating scopul duce la imposibilitatea acceptării faptului că este o minoritate defavorizată. Atâta timp cât iau cu asalt spitalele de urgenţă pentru o rudă de a paişpea spiţă internată acolo, atâta timp cât vin cu maşini de lux să-şi ridice ajutoarele sociale intr-un total dispreţ faţă de cei bătuţi de soartă, atâta timp cât îşi afisează opulenţa financiară… fără număr… la evenimente, atâta timp cât singurul ei scop este să umilească românul de rând prin tot felul de fapte şi gesturi profitînd de legile mult prea îngăduitoare şi permisive, atâta timp cât se intâmplă si se vor întâmpla aceste lucruri această minoritate trebuie ŞTEARSĂ de pe lista celor defavorizate. Iar în ritmul în care se înmulţesc (şi se vor înmulţi cât timp nu se va pune o limită la sumele alocate pentru creşterea copiilor) nu este departe momentul în care românii vor cere statutul de minoritate, realmente, defavorizată.