terea pe care ti-o poate da o promisiune din copilarie
: "Promit ca intr-o zi am sa ma intorc! Uneori, oamenii mari trebuie sa
plece dar ei se intorc de fiecare data,intelegi?" mi-a zis. Iar eu ,cu
lacrimi in ochi, am miscat din cap in semn ca da. Adevarul este ca nu am inteles
atunci, asa cum nu am putut intelege nici in anii care au urmat,ani in care el
nu si-a respectat promisiunea. Nu am inteles de ce oamenii mari sunt nevoiti sa
plece si mai ales de ce acestia nu se mai intorc. Am continuat ca in fiecare an
sa il astept acolo, in camera aceea, sa-mi explice el de ce. Au trecut anii si
copilul de atunci s-a transformat in femeia de azi, visele de atunci s-au
transformat in temeri iar promisiunile de atunci au devenit dureri. Nimeni nu
mi-a putut indeparta reticenta fata de promisiuni asa cum nimeni nu mi-a putut
intelege refuzurile mele de a le rosti. Nimeni ,nici macar el, nu a stiut ca
pana in momentul in care nu se va intoarce eu ma voi teme de oamenii care
rostesc "promit".
Sunt adult acum dar inca nu am inteles de ce oamenii mari pleaca de langa cei mici,de ce promisiunile lor capata valoare de...nimic si mai ales de ce nu te-ai intors. Si chiar daca tu ai uitat sa te intorci eu an de an o sa merg acolo si o sa astept sa iti amintesti. E o promisiune!
Sunt adult acum dar inca nu am inteles de ce oamenii mari pleaca de langa cei mici,de ce promisiunile lor capata valoare de...nimic si mai ales de ce nu te-ai intors. Si chiar daca tu ai uitat sa te intorci eu an de an o sa merg acolo si o sa astept sa iti amintesti. E o promisiune!